Acţiunile Erste au urcat cu aproape 6% la BVB, urmând evoluţia de pe piaţa de la Viena

Bursa s-a menţinut pe linia descendentă din ultimele cinci şedinţei şi indicele general, BET-C, a scăzut cu 0,33% în prima parte a zilei, într-o piaţă unde acţiunile Erste au urmat linia de pe piaţa de la Viena şi au urcat cu 5,78%, asigurând în acelaşi timp peste 60% din lichiditate.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 10:43
Acţiunile Erste au urcat cu aproape 6% la BVB, urmând evoluţia de pe piaţa de la Viena

Titlurile băncii austriece au început să crească încă de la deschiderea şedinţei, market-makerii de la BVB ducând preţul de pe piaţa de la Bucureşti la un nivel apropiat de cel de la Viena. Câteva pachete mai mari de acţiuni Erste au fost transferate între orele 11:30 şi 12:00, în timp ce restul operaţiunilor au vizat pachete mici de titluri.

La scurt timp după ora 13:00, acţiunile Erste erau cotate la BVB la 104,4 lei (23,79 euro), preţ în creştere cu 5,78%, iar pe piaţa de la Viena, titlurile băncii avansau cu 4,12%, la 24 de euro.

Investitorii de la BVB au realizat în total tranzacţii cu acţiuni Erste de 4,4 milioane lei (1 milion de euro), valoare reprezentând peste 60% din lichiditatea pieţei, de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro).

În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 0,46%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,36%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,34%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,22%, iar indicele BET-FI a crescut cu 0,13%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Acţiunile Transgaz au crescut cu 1,25% şi au ajuns la preţul de 202,5 lei, în a cincea zi de derulare a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei. Acţiunile Transgaz au scăzut în primele două zile ale ofertei cu peste 8%, însă de luni au început să revină uşor.

Corecţia de joi şi vineri a fost influenţată de estimările investitorilor ca preţul la care statul va vinde 15% din acţiunile companiei va fi sub cotaţia de la bursă, iar ulterior ofertei va fi o presiune la vânzare din partea celor care vor încerca să marcheze din profit dacă preţul de pe bursă va fi mai mare decât cel la care ei au cumpărat titlurile în ofertă.

Preţul de marţi de la bursă este cu 18,4% peste cotaţia minimă din oferta de vânzare şi, în acelaşi timp, cu aproape 12% sub cotaţia maximă din ofertă.

În prima parte a şedinţei de miercuri au fost realizate 23 de tranzacţii cu acţiuni Transgaz, în valoare cumulată de 87.000 de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au stagnat la preţul de 0,641 lei, menţinându-se în apropierea cotaţiilor din prima zi de listare la Bursă, pe 25 ianuarie 2011. Operaţiunile de marţi cu acţiunile FP au cumulat 3,5 milioane lei.

Preţul de miercuri este cu 1,3% sub nivelul de la închiderea primei şedinţe a acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, de 0,6495 lei. Cotaţia maximă istorică atinsă de aceste titluri la Bursă a fost în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune.

Acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au consemnat al doilea rulaj, de 880.000 de lei.

Rulajul pieţei, de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro), este cu puţin sub valoarea transferurilor din prima parte a şedinţei de marţi, de 7,4 milioane lei (1,7 milioane euro).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu până la 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...