Acţiunile Erste şi Fondul Proprietatea au salvat din nou rulajul bursei

Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în scădere foarte uşoară, cu doar 0,13%, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au preferat să nu tranzacţioneze, iar transferurile cu acţiunile Erste şi Fondul Proprietatea au asigurat trei sferturi din rulajul de doar 17 milioane lei.
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 14:42
Acţiunile Erste şi Fondul Proprietatea au salvat din nou rulajul bursei

Piaţa locală a deschis ziua în scădere uşoară, continuând să urmeze evoluţia burselor externe şi să înregistreze o nouă zi pe roşu. La fel ca în şedinţele precedente, cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulajele au fost reduse în cazul majorităţii acţiunilor. După ora 15:30, preţurile au început să revină pe creştere, pentru ca în ultimul sfert de oră de tranzacţionare majoritatea indicilor de la BVB să fie uşor pe verde.

Revenirea pieţei de la Bucureşti a fost în linie cu mişcarea înregistrată de bursele externe, după publicarea unor date despre piaţa muncii din SUA.

La închiderea pieţei principale, indicele general al pieţei de la Bucureşti, BET-C, s-a plasat cu 0,13% sub nivelul de joi. Astfel, corecţia din ultimele trei şedinţe a ajuns la 1,64%.

Indicele BET-C este, astfel, cu 0,94% sub nivelul din luna mai şi, totodată, cu 4,13% peste cel de la finele anului trecut.

„După creşterile importante de după perioada ex-dividend (de la care cumpărătorii acţiunilor nu mai au drept să încaseze dividendele distribuite din profitul de anul trecut – n.r.), piaţa locală s-a corelat cu evoluţiile pieţelor internaţionale, care s-au corectat pe marginea comentariilor preşedintelui Fed (banca centrală a SUA – n.r.) despre continuarea programului de stimulare economică şi a declaraţiilor primului ministru japonez în privinţa programului de creştere economică. Am început să vedem temeri mai mari în privinţa evoluţiei pieţelor de acţiuni şi atunci marcarea de profit s-a manifestat imediat. Pe piaţa locală investitorii care au fost entuziaşti în ultimele săptămâni au mai marcat din profituri şi adoptă ca de obicei o atitudine «wait and see», iar când vor vedea din nou o evoluţie susţinută pe pieţele internaţionale vor reveni în piaţă. Momentan, vedem din când în când unii mari investitori de portofoliu de pe bursa locală care achiziţionează pachete în companiile mari, iar în lipsa acestora volumele tranzacţionate scad drastic”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

În ultima perioadă fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton au cumpărat constant pachete de acţiuni OMV Petrom, iar Fondul Proprietatea a răscumpărat zilnic titluri proprii.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu doar 0,11%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,5%.

Indicele extins BET-XT a avansat foarte uşor, cu 0,1%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,14% peste ziua precedentă.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut nesemnificativ, cu 0,09%.

Deşi preţurile celor mai multe acţiuni au continuat să scadă, cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat titluri emise doar de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Lichiditatea de vineri, de 17 milioane lei (3,8 milioane euro), este cu 28% sub cea de joi, de 23,7 milioane lei (5,3 milioane euro).

„Având în vedere perioada de vară, cred că volumele tranzacţionate nu vor fi ridicate şi vom vedea probabil o perioadă de stabilizare a preţurilor într-un interval de variaţie nu foarte amplu. Desigur, în funcţie de deciziile oficialilor Fed şi ai Băncii Centrale Europene, dar şi de indicatorii macroeconomici înregistraţi în ţările dezvoltate, pieţele pot reacţiona mai violent şi putem ieşi din tiparul clasic al acestei perioade. În această perioadă soarta pieţelor de acţiuni depinde de lichidităţile pe care băncile centrale sunt dispuse să le folosească în continuare pentru stimularea ritmului de creştere economică”, a afirmat brokerul.

Acţiunile Erste şi titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 7 milioane lei şi, respectiv, de 5,5 milioane lei. Astfel, cele două acţiuni au asigurat trei sferturi din rulajul pieţei.

Market makerii pentru acţiunile Erste au ţinut cotaţia acestor titluri la un nivel apropiat de cel de la Viena, astfel că preţul a stagnat la 109 lei (24,11 euro). Pe piaţa de la Viena, cotaţia titlurilor Erste a crescut cu 1,84%, la 24,09 euro.

„Volumele mai ridicate de acţiuni Erste Bank tranzacţionate în ultima perioadă se pot datora unor investitori instituţionali care încearcă să reducă expunerea în contextual actual. Vom vedea la momentul raportării portofoliilor SIF-urilor dacă şi acestea s-au numărat printre aceşti investitori”, a mai spus Necula.

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,24%, la 0,635 lei, şi au atins cel mai redus nivel din 15 mai. La acea dată, unele tranzacţii au fost realizate la 0,6245 lei/acţiune.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 990.000 de lei, valoare cu 20% peste rulajul de joi, de 826.000 de lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,6%, susţinute de publicarea unor date despre piaţa muncii din SUA. Deşi numărul de locuri de muncă nou create a crescut peste estimări în luna mai, şomajul a depăşit aşteptările analiştilor. Investitorii au aşteptat publicarea acestor date având în vedere comentariile preşedintelui Rezervei Federale, Ben Bernanke, cu privire la o posibilă reducere a programului de achiziţii de obligaţiuni din piaţă dacă piaţa muncii se va ameliora în mod real şi sustenabil.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...