Acţiunile europene au deschis joi în urcare

Majoritatea acţiunilor europene au deschis joi în urcare, continuând trendul ascendent din ultimele zile, în linie cu creşterile din Asia şi Statele Unite, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 27 iun. 2013, 08:34
Acţiunile europene au deschis joi în urcare

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a deschis însă indecis, cu trei din cinci acţiuni în urcare.

Referinţa pieţelor asiatice, MSCI Asia Pacific, a urcat cu 1,9%, înregistrând cea mai bună evoluţie din ultimele 9 luni. La New York, indicii futures indică o creştere de 0,1%, după ce indicele S&P 500 a închis miercri în urcare cu 1%.

Miniştrii Finanţelor din statele UE au adoptat în noaptea de miercuri spre joi un proiect de directivă privind reforma în sectorul bancar, care include mecanismul de rezoluţie a băncilor aflate în pragul insolvenţei şi procedura de bail-in, cu accesarea depozitelor mai mari de 100.000 de euro.

Miniştrii au stabilit un sistem clar de distribuire a pierderilor în rândul investitorilor şi creditorilor băncii aflate în criză, precum şi cadrul de reglementare pentru intervenţiile din bani publici, de la guvernele naţionale şi Mecanismul European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...