Acţiunile europene au închis cu cea mai mare scădere din ultimele trei luni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni cu cea mai mare scădere din ultimele trei luni, trase în jos de titlurile băncilor spaniole şi italiene, din cauza incertitudinilor politice din cele două ţări, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 19:15
Acţiunile europene au închis cu cea mai mare scădere din ultimele trei luni

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 1,5%, aceasta fiind cea mai amplă scădere după 23 octombrie 2012.

Titlurile Banco Santander, cea mai mare bancă din Spania, au înregistrat cel mai mare declin din ultimele şase luni, chiar dacă premierul Mariano Rajoy a respins acuzaţiile de corupţie la adresa sa.

El Pais a publicat săptămâna trecută informaţii legate de plăţi ilegale efectuate de fostul trezorier al Partidului Poporului, aflat la putere, către oficiali între care şi premierul Rajoy.

Acţiunile UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, au consemnat cea mai mare scădere după iunie 2012, în timp ce fostul premier Silvio Berlusconi a urcat în sondajele de opinie, înaintea alegerilor parlamentare din această lună.

„Randamentele obligaţiunilor spaniole a crescut în ultima oră la cel mai ridicat nivel din decembrie, din cauza amplificării temerilor legate de stabilitatea guvernului spaniol. Pe lângă amplificarea scandalului de corupţie din Spania, un alt motiv de îngrijorare este apropierea alegerilor din Italia”, a declarat Ioan Smith, analist la Knight Capital Europe în Londra.

Obligaţiunile spaniole pe zece ani au înregistrat o creştere de 0,23 puncte procentuale a randamentului, la 5,44%.

Volumul tranzacţiilor cu acţiuni din Stoxx 600 a fost cu 25% peste media ultimelor 30 de zile.

Indicii naţionali au scăzut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Greciei şi Danemarcei.

Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 3,8%, cel mai mult în şase luni. IBEX al bursei din Madrid a scăzut pentru a şasea şedinţă consecutiv, cu 3,1%, acesta fiind cel mai lung declin din ultimele 10 luni.

CAC 40 al bursei din Paris a pierdut 3%, cea mai mare scădere după aprilie 2012, indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 1,6%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...