Acţiunile europene au închis cu cea mai mare scădere într-o săptămână

Economica.net
12 04. 2013
bursa_londra__02744600

Indicele Stoxx Europe 600 s-a retras cu 0,9% şi a limitat creşterea la nivelul săptămânii la 1,8%. De la începutul acestui an, Stoxx 600 a avansat cu 4,5%.

„Scăderea indicatorilor în luna martie este un avertisment privind un trimestru al doilea slab. Ca factor pozitiv, există un zid de bani din partea băncilor centrale care devine tot mai mare, dar ca factor negativ apetitul pentru risc trebuie să facă faţă înrăutăţirii tabloului macroeconomic şi riscurilor politice şi fiscale sporite în zona euro”, a declarat Witold Bahrke, manager de fonduri la PFA Pension în Copenhaga.

Indicii naţionali au scăzut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. FTSE 100 s-a retras la Londra cu 0,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,3%, iar DAX a pierdut la Frankfurt 1,7%.

În SUA, vânzările de retail au scăzut în mod neaşteptat în martie, ca şi un indice privind încrederea în economie.

În Cipru, preşedintele Nicos Anastasiades a declarat că va scrie preşedintelui UE, Herman Van Rompuy, pentru a cere sprijin suplimentar.

Germania a anunţat însă că suplimentarea ajutorului pentru Cipru nu este o temă de discuţie.

Ministrul olandez de Finanţe, Jeroen Dijsselbloem, a declarat la o reuniune a miniştrilor de resort din zona euro, organizată la Dublin, că mărimea programului de ajutor pentru Cipru, de 10 miliarde de euro, nu va fi modificată, iar statul va putea să acopere alte deficite de finanţare în condiţiile în care restructurează cele mai mari două bănci.

Acţiunile Volkswagen au scăzut cu 3,5%, grupul anunţând o creştere de numai 0,2% a vânzărilor în luna martie, din cauza scăderii livrărilor în Europa. Componenta auto din Stoxx 600 a avut cea mai slabă evoluţie în indice. Titlurile Porsche au coborât cu 2%, iar Continental cu 3,2%.

Acţiunile bancare au fost tranzacţionate în scădere, cu National Bank of Greece în declin cu 6,5%.