Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere, susţinute de activităţile de fuziuni şi achiziţii şi de date din Statele Unite privind creşterea peste aşteptări a vânzărilor de retail în septembrie, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 18:55
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,5%, după un declin de 1,7% săptămâna trecută.

„Ne-am aflat într-o fază de consolidare. Dacă te uiţi la datele economice care vin, sunt pozitive. Cred că asistăm la o îmbunătăţire a factorilor fundamentali la nivel mondial. Este un proces lent, dar se întâmplă”, a declarat Giles Keating, director pentru cercetări în private banking şi administrare de active la Credit Suisse Group.

Acţiunile din Europa au avut o evoluţie negativă săptămâna trecută, după ce FMI şi Banca Mondială au redus estimările de creştere economică, iar unele companii au anticipat că vor rata ţintele financiare.

În Statele Unite, Departamentul pentru Comerţ a anunţat creşterea vânzărilor de retail în septembrie cu 1,1%, peste estimările analiştilor, de 0,9%.

Indicii naţionali au crescut pe 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,4%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,1%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,5%.

Acţiunile companiei retailerului german de cosmetice Douglas au crescut cu 8,1%, în urma informaţiei că a primi o ofertă de preluare din partea companiei Advent.

Titlurile Vivendi au avansat cu 2,6%. Compania, cel mai mare operator de media şi telecomunicaţii din Europa, negociază fuzionarea companiei franceze de telecomunicaţii SFR cu operatorul Numericable, care ar aduce economii de 1 miliard de euro, potrivit unor informaţii din presă. Vivendi ar urma să păstreze o participaţie de 49% la noua companie.

Acţiunile Renault au urcat cu 4,6%, după ce un purtător de cuvânt a spus că nu există planuri de schimbare a structurii alianţei cu Nissan.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a......
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus ...
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...