Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au închis marţi în creştere de la cel mai redus nivel din ultimele şase luni atins cu o zi în urmă, datorită Băncii Chinei, care a risipit temerile legate de un deficit de lichidităţi al băncilor chineze, dar şi datelor economice pozitive din SUA.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 18:10
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,5%, acesta fiind cel mai mare avans din ultimele două luni. Indicele a pierdut peste 10% din 22 mai, când preşedintele Rezervei Federale (Fed) americane, Ben Bernanke, a indicat posibilitatea începerii restrângerii programului de suplimentare a lichidităţilor în acest an, transmite Bloomberg.

Stoxx 600 se îndreaptă spre un declin de 7% în luna iunie, cel mai amplu consemnat din august 2011.

Banca Chinei a anunţat marţi că a furnizat lichidităţi unora din instituţiile financiare pentru temperarea dobânzilor interbancare şi că va folosi operaţiuni cu lichidităţi pe termen scurt pentru a asigura stabilitatea pieţei monetare.

În Statele Unite, comenzile pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi vânzările de locuinţe noi au crescut peste aşteptări în luna mai.

Indicii naţionali au crescut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Italiei.

FTSE 100 a urcat la Londra cu 1,2%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,5%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1,6%. Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 12% peste media ultimelor 30 de zile.

Acţiunile Peugeot au crescut cu 4,9%, cel mai mult în peste o lună. Grupul francez a anunţat că a primit peste 26.000 de comenzi în Europa pentru modelul crossover 2008.

Titlurile Fiat au urcat cu 3%, iar Renault cu 6,3%. Componenta auto a Stoxx 600 a crescut cel mai mult după luna noiembrie şi a avut cea mai mare contribuţie la avansul indicelui.

În sectorul bancar, acţiunile HSBC au avansat cu 2,3%, UBS cu 2,7%, iar Deutsche Bank cu 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...