Acţiunile europene au închis în creştere

Economica.net
13 01. 2014
burse_europa_41553300_61572000

Indicele Stoxx 600 a urcat cu 0,2%, după un avans de 0,7% consemnat pe ansamblul săptămânii trecute. Componenta bancară a Stoxx 600 a atins cel mai ridicat nivel după aprilie 2011.

„Cererea pentru titlurile bancare a fost susţinută de discuţiile din Comitetul Basel, dar toată lumea aşteptă ştiri privind profiturile companiilor americane”, a declarat Herbert Perus, director la Raiffeisen Capital Management în Viena.

Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează că profiturile companiilor membre în indicele S&P 500 vor creşte în acest an în medie cu 9,5%, de aproape două ori mai mult faţă de 2013.

Comitetul Basel a modificat reglementările referitoare la modul de calcul al gradului de îndatorare a băncilor, ca procentaj din activele totale, în urma avertismentelor instituţiilor financiare că forma iniţială a prevederilor ar pune în pericol operaţiunile financiare cu risc scăzut şi ar afecta creditarea.

Indicii naţionali au crescut cu 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,3%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,4%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,3%.

Componenta bancară a Stoxx 600 a avut cea mai bună evoluţie în cadrul Stoxx 600. Acţiunile băncilor germane Deutsche Bank şi Commerzbank au avansat cu 4,7%, respectiv 5,5%, iar titlurile băncii britanice Barclays cu 2,9%. Acţiunile băncii elveţiene UBS au crescut cu 3,1%.