Acţiunile europene au închis în scădere

Economica.net
06 06. 2013
bursa_in_cadere_42572400_24103300

Indicele Stoxx 600 a coborât cu 1,2%, în timpul tranzacţiilor avansând cu până la 0,4%.

Indicii naţionali au scăzut pe 16 din cele 17 burse care au fost deschise. Bursa din Stockholm a fost închisă pentru o sărbătoare publică.

FTSE 100 s-a retras cu 1,3%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,2%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1%.

Bursele din Paris, Amsterdam, Bruxelles şi Lisabona s-au deschis cu o oră întârziere, din cauza unor probleme tehnice ale operatorului NYSE Euronext.

Preşedintele BCE Mario Draghi a declarat că membrii comitetului de politică monetară au discutat despre politici suplimentare de stimulare, iar instituţia este pregătită să acţioneze.

„Am avut discuţii ample despre diverse măsuri, non-standard, care ar putea fi folosite. Nu credem că este necesar să acţionăm pe toate aceste frunturi. Acestea sunt măsuri păstrate pe raft”, a afirmat Draghi în conferinţa de presă susţinută după şedinţa de politică monetară.

Acţiunile Barclays au scăzut cu 3,1%. Grupul financiar japonez Sumitomo Mitsui a vândut o participaţie de 0,66% la banca britanică, în valoare de 261 milioane de lire sterline, şi a păstrat o participaţie de aceeaşi mărime.

Titlurile Fiat au coborât cu 6,5% şi au fost suspendate pentru puţin timp la bursa din Milano. Chrysler, la care Fiat este acţionar majoritar, cheamă în service 254.396 de vehicule Jeep Compass şi Patriot, din cauza unui defect la airbag-uri. Compania recheamă şi 180.131 de vehicule Jeep Wrangler, din cauza unui posibil defect la direcţie.

Acţiunile France Telecom au urcat cu 0,5%. Divizia de telecomunicaţii mobile Orange a obţinut un contract pe cinci ani cu Heineken pentru furnizarea unei reţele de comunicaţii destinată angajaţilor companiei în 53 de ţări. Companiile nu au dezvăluit valoarea contractului.