Acţiunile europene deschid în scădere

Principalele acţiuni europene au scăzut în deschiderea şedinţei de miercuri, după ce premierul Luxembourgului, Jean-Claude Juncker, a declarat că aprecierea euro ameninţă economia uniunii monetare europene, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 09:21
Acţiunile europene deschid în scădere

Indicele Stoxx Europe 600 a pierdut 0,3%.

Juncker a afirmat, marţi seara, că valoarea euro este „pericuolos de ridicată”, în contextul tranzacţionării monedei, în această săptămână, la peste 1,34 dolari pentru prima dată din februarie. În ultimele şase luni, euro s-a apreciat cu 8,4% faţă de dolar.

Analiştii se aşteaptă la o reducere a dividendelor de către companiile din zona euro la cel mai scăzut nivel din patru ani, întrucât acestea păstrează lichidităţi pentru a rezista mai bine crizei din zona euro.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a pierdut 0,3%, DAX (Frankfurt) a scăzut cu 0,2%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...