Acţiunile europene deschid indecis

Acţiunile europene au deschis indecis şedinţa de tranzacţionare de miercuri, înaintea unei decizii de politică monetară a Rezervei Federale a SUA (Fed), aşteptată după închiderea pieţelor de capital din Europa, potrivit MarketWatch.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 08:45
Acţiunile europene deschid indecis

„Majoritatea pieţelor importante rămân la maximele acestui an, sau aproape de aceste niveluri, ca urmare a optimismului că Fed va intra în acţiune din nou şi va acorda economiei SUA un nou sprijin pentru repornirea creşterii în 2013”, a afirmat Markus Huber, şef al firmei germane HNW Trading.

Indicele Stoxx Europe 600 a stagnat.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a deschis în urcare uşoară, în timp ce DAX (Frankfurt) şi CAC 40 (Paris) au început indecis.

Pieţele de capital europene au fost susţinute şi de avansul burselor din Asia.

Fed va anunţa, miercuri, achiziţii lunare de titluri de Trezorerie în valoare de 45 miliarde de dolari, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul mai multor economişti.

Conducerea Fed analizează suplimentarea unui program de cumpărare de obligaţiuni, în valoare de 40 de miliarde de dolari lunar, prin achiziţii de titluri de Trezorerie. Programul, numit Operaţiunea Twist, se încheie în decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...