Acţiunile europene deschid indecis

Acţiunile europene au deschis indecis şedinţa de tranzacţionare de luni, în contextul temerilor că politicienii SUA nu vor ajunge la un acord pentru măsuri de reducere a deficitului bugetar, necesare evitării activării automate anul următor a unui set de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli.
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 09:33
Acţiunile europene deschid indecis

Impactul negativ al incertitudinilor din SUA a fost compensat de rezultatul alegerilor din Japonia, câştigate de un partid care susţine măsuri de stimulare economică, potrivit Bloomberg.

Compania olandeză de telefonie Royal KPN, în acţionariatul căreia se află şi miliardarul Carlos Slim, a înregistrat o scădere de 13%, după ce a renunţat să plătească dividende. UBS a pierdut 1,5%, ca urmare a aşteptărilor ca instituţia de credit să fie nevoită să plătească până la 1,6 miliarde de dolari pentru a încheia amiabil investigaţii privind manipularea indicelui Libor.

PSA Peugeot Citroen a avansat cu 1,3%, cotaţia fiind susţinută de un anunţ al producătorului auto că este aproape de un acord cu mai multe bănci pentru refinanţarea diviziei de credite.

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,1%. Indicatorul se află în urcare cu 19% faţă de minimul acestui an, înregistrat în iunie.

Alegerile din Japonia au condus la o victorie masivă pentru Partidul Liberal Democrat al lui Shinzo Abe. Noul premier a fost foarte vocal în privinţa unor noi măsuri agresive de relaxare monetară şi de susţinere a economiei, pentru a alimenta recuperarea”, a afirmat Zahid Mahmood, analist la Capital Spreads.

Pe marile burse din Europa, indicii FTSE 100 (Londra) şi DAX (Frankfurt) au deschis în stagnare, iar CAC 40 (Paris) în scădere cu 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...