Acţiunile europene deschid indecis

Economica.net
23 09. 2013
stock_exchange_60721900

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu mai puţin de 0,1%. În SUA, contractele futures pentru S&P 500 au înregistrat o creştere de 0,2%, după ce indicatorul a închis vineri în scădere cu 0,7%.

Stoxx 600 a urcat cu 5,7% în septembrie şi ar putea înregistra cea mai bună evoluţie lunară din aproape doi ani, după ce Rezerva Federală a SUA a surprins prin decizia de a menţine achiziţiile lunare de obligaţiuni la nivelul actual. Analiştii anticipau pentru şedinţa din septembrie reducerea programului, prin care banca centrală susţine economia introducând lichidităţi masive în sectorul financiar.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel a obţinut 41,5% din voturi în alegerile legislative de duminică din Germania. CDU nu a obţinut însă majoritatea absolută, iar Merkel trebuie să găsească un nou aliat pentru guvernare, după ce partidul liberal FDP, membru alături de CDU în actuala coaliţie de guvernare, nu a trecut pragul electoral.

Activitatea din sectorul privat din zona euro a înregistrat în septembrie cea mai pternică creştere dintr-o perioadă de peste doi ani, ca urmare a avansului comenzilor noi. Un indice calculat de firma Markit pe baza consultării managerilor responsabili de achiziţii (Purchasing Managers’ Index – PMI) din servicii şi industria prelucătoare a urcat la cel mai ridicat nivel din iunie 2011, susţinut de date peste aşteptări din Franţa şi Germania.

Pe marile burse din Europa, indicele CAC 40 (Paris) a stagnat, DAX (Frankfurt) a pierdut 0,2%, iar FTSE 100 (Londra) a scăzut cu 0,3%.