Acţiunile Fiat Chrysler în creştere după dezvăluirea intervalului de preţ pentru IPO-ul de la Ferrari

Economica.net
12 10. 2015
cars_ferrari_00347365_61962100

Într-un comunicat de presă, Fiat Chrysler a informat că vrea să ofere 17,2 milioane de acţiuni, sau 9% din acţiunile Ferrari, la un preţ cuprins între 48 şi 52 de dolari fiecare, un interval de preţ care evaluează celebrul producător de automobile sportive la 9,82 miliarde de dolari. Acţiunile vor fi tranzacţionate la NYSE sub simbolul RACE.

Prin listarea Ferrari la Bursa de la New York, FCA va putea finanţa un program de investiţii în valoare de 48 de miliarde de euro, care se bazează pe extinderea mărcilor Jeep, Alfa Romeo şi Maserati la nivel global. În prezent, FCA deţine 90% dintre acţiunile Ferrari, restul de 10% aparţinând lui Piero Ferrari, vicepreşedinte şi fiul fondatorului Enzo Ferrari, care a decedat în 1988, scrie Agerpres.