Acțiunile grecești devin atrăgătoare pentru investitori

Acţiunile companiilor greceşti devin rapid o opţiune populară în rândul investitorilor, iar unii se aşteaptă ca Grecia să dobândească anul următor statul de piaţă dezvoltată, pe măsură ce economia sa înregistrează performanţe superioare restului ţărilor din zona euro, iar acţiunile băncilor elene au explodat, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 16:28
Acțiunile grecești devin atrăgătoare pentru investitori

Indicele principal al bursei de la Atena a crescut cu 13,1% pe parcursul acestui an, după un salt de aproape 40% anul trecut, depăşind cu mult performanţele înregistrate de indicele bursier pan-european STOXX 600, care a înregistrat un avans de doar 7,7% în acest an.

„Economia creşte relativ rapid comparativ cu media din zona euro şi asta are o influenţă asupra câştigurilor potenţiale ale companiilor greceşti”, spune Wim-Hein Pals, analist la Robeco, care gestionează fonduri de peste 10 miliarde de euro.

Grecia şi-a revenit treptat după o criză a datoriilor începută în 2009 şi care, la un moment dat, ameninţa să o arunce din zona euro, înainte de a beneficia de un pachet internaţional de asistenţă. În prezent, însă, costurile la care Grecia se împrumută de pe piaţă sunt mai mici decât cele ale Italiei şi Franţei, iar băncile elene, care au trebuit să fie preluate de stat în timpul crizei, sunt din nou complet privatizate.

Analiştii se aşteaptă la noi creşteri ale acţiunilor greceşti, în condiţiile în care acestea se tranzacţionează încă la un preţ mai mic decât cele regrupate în indicele STOXX 600 şi de asemenea plătesc dividende mai mari decât cele de pe întreaga piaţă europeană, iar aceşti factori ar putea atrage şi mai mulţi investitori.

La rândul său, Comisia Europeană se aşteaptă ca economia Greciei să înregistreze un salt de 2,3% în 2025, cu mult peste creşterea de 1,3% prognozată pentru zona euro.

În timp ce Europa se pregăteşte de posibile tarife comerciale după ce Donald Trump va reveni la Casa Albă, SUA au un surplus comercial de pe relaţia cu Grecia în acest an, ceea ce ar putea limita orice eventual impact.

„Cel mai probabil, companiile greceşti sunt într-o poziţie mai bună când vine vorba de un posibil război comercial. Cea mai mare parte a exporturilor Greciei spre SUA constă în servicii şi asta înseamnă că, cel mai probabil, vor fi mai puţin afectate de tarifele americane”, susţine Nassos Koumettis, trader la Athens based Hellenic Asset Management, firmă care gestionează aproximativ o jumătate de miliard de dolari şi care recent şi-a majorat deţinerile de acţiuni greceşti cu cinci puncte procentuale.

Îmbunătăţirea performanţelor economice ale Greciei a adus piaţa de capital autohtonă mai aproape de redobândirea statului de piaţă dezvoltată din partea furnizorului global de indici FTSE Russell, care, în luna octombrie, a pus ţara sub evaluare pentru o îmbunătăţire.

Cu toate acestea, majoritatea managerilor de fonduri urmăresc clasificarea MSCI, iar acest furnizor global de indici consideră în continuare Grecia drept o piaţă emergentă, de la retrogradarea din 2013.

MSCI susţine că unele dintre reformele adoptate pentru a face piaţa grecească mai accesibilă sunt încă analizate de investitorii instituţionali, inclusiv cele care privesc împrumutul de acţiuni şi vânzarea în lipsă (short-selling).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Criză gaze – Preţurile au crescut în Europa după anunțul lui Trump despre escaladarea războiului din Iran
Criză gaze – Preţurile au crescut în Europa după anunțul lui Trump despre escaladarea războiului din Iran
Preţul gazelor naturale a crescut uşor în Europa, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că întregul Iran ar putea fi distrus marţi seară, avertizând Teheranul că trebuie......
PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Action a deschis magazinul cu numărul 11 la Ploiești
Action a deschis magazinul cu numărul 11 la Ploiești
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare a deschis astăzi, 7 aprilie, nu nou magazin ...
Câţi bani intră într-o familie şi care sunt veniturile pe o persoană – date oficiale INS
Câţi bani intră într-o familie şi care sunt veniturile pe o persoană – date oficiale INS
Veniturile totale medii lunare ale populaţiei au fost în trimestrul IV 2025 de 9.454 lei pe o gospodărie şi 3.804 lei ...