Acțiunile Hidroelectrica intră la tranzacționare azi la Bursa de Valori București

12 07. 2023
hidroelectrica-portile-de-fier

Hidroelectrica (H2O) intră astăzi la tranzacționare după oferta publică inițală de succes derulată de Fondul Proprietatea (FP), unicul acționar mintoritar al companiei, alături de statul român. FP a vândut investitorilor instituționali și de retail întregul pachet de acțiuni de 19,94% din titlurile companiei pentru suma de 9,28 miliarde lei (circa 2 miliarde de euro), ceea ce constituie un record pentru piața româneasă de capital.

Prețul Final în oferta Hidroelectrica a fost stabilit la 104 RON per acțiune, preț de la care va începe tranzacționarea.ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de RON (9,4 miliarde de EUR) la data Admiterii.

Acționarii de retail care au subscris în primele cinci zile ale IPO au beneficiat de un discount de 3%.

Bursa de Valori București a decis includerea Hidroelectrica în indicii bursieri, din prima zi de tranzacționare, ia ponderea companiei în indicele pieței, BET, a fost stabilită la 14%.

„Suntem încântați că acțiunile Hidroelectrica sunt tranzacționabile la Bursa de Valori București. Este etapa finală a unui proces pe care ni l-am asumat, o împlinire a unui efort intens și de durată, ale cărui rezultate le vedem astăzi.

Reușita IPO-ului reprezintă, pe de o parte, o realizare istorică pentru companie și, pe de altă parte, o dovadă a potențialului imens pe care îl are piața de capital românească de a contribui la creșterea noastră ca economie, ca țară și ca națiune.

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această listare de referință pentru angajamentul, consecvența, grija și munca asiduă depusă în realizarea acestui proiect.
Interesul semnificativ din partea investitorilor naționali și internaționali reprezintă o dovadă nu doar a calității curente a afacerii noastre, ci și a perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieței reglementate a BVB va susține creșterea pe termen lung a Hidroelectrica.

În numele companiei, urez un călduros bun venit tuturor noilor noștri acționari. Asteptăm cu nerăbdare să împărtășim cu dumneavoastră viitoarele succese, pe măsură ce stimulăm crearea de plus valoare, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor de tranziție energetică ale României”, a declarat Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica.

La evenimentul care marchează debutul tranzacționării, care va avea loc la sediul Băncii Naționale, vor participa premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai pieţei financiar-bancare, ai autorităţii publice centrale şi directori de companii.