Acţiunile Oltchim au căzut şi luni cu 15%. Rulajul bursei, la minimul ultimelor patru luni

Acţiunile Oltchim (OLT) au căzut cu 15%, pentru a treia şedinţă consecutiv, într-o piaţă în scădere cu 1,05% şi unde cei mai mulţi investitori au adoptat poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape patru luni, de numai 5,3 milioane lei.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 15:35
Acţiunile Oltchim au căzut şi luni cu 15%. Rulajul bursei, la minimul ultimelor patru luni

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute şi, la fel ca în precedentele şedinţe, volumele de tranzacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni.

„Cred că este puţină acalmie după creşterile puternice din ultimele luni. Cel mai probabil, investitorii aşteaptă publicarea rezultatelor financiare pentru al patrulea trimestru şi prognozele companiilor privind evoluţia pentru anul 2013”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Fer, analist la casa de brokeraj cehă Wood&Company, firmă care tranzacţionează şi pe piaţa de la Bucureşti.

Titlurile Oltchim au debutat şi luni în picaj cu 15%, pentru a treia şedinţă consecutiv, însă după prima oră corecţia a încetinit la aproximativ 10-13%, odată cu plasarea mai multor ordine de cumpărare. În a doua parte a zilei, corecţia a ajuns din nou la 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea acţiunilor de la BVB.

Acţiunile combinatului chimic au încheiat în picaj cu 15%, pentru a treia şedinţă consecutiv, ca reacţie la anunţul că Oltchim va solicita insolvenţa. Astfel, reculul din ultimele trei şedinţe a ajuns la 38,6%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni Oltchim de 443.000 de lei, cea mai mare parte a lichidităţii fiind înregistrată în prima parte a zilei.

„Mă miră că sunt cumpărători (pentru acţiunile Oltchim – n.r.). Cred că sunt doar speculatorii care au făcut bani pe acţiunile Oltchim în trecut, iar acum probabil sunt sentimentali, pentru că altfel nu îmi pot imagina. Şansele (ca Oltchim – n.r.) să scape de faliment cred că sunt destul de mici”, a afirmat analistul.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,6%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,54% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,66%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu numai 0,14%.

Totodată, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 1,12% sub închiderea de vineri. Corecţia indicelui a fost influenţată în principal de titlurile Transgaz (TGN), care au încheiat a şase şedinţă în scădere. La finalul zilei, aceste titluri erau cotate la 211 lei, preţ cu 1,85% sub nivelul de vineri.

Brokerii au spus încă de săptămâna trecută că reculul acţiunilor Transgaz din ultimele şase şedinţe, de 8,6%, este determinat pe de o parte de o nouă taxă care va fi aplicată începând din februarie pentru operatorii de transport şi distribuţie din sectorul energiei şi gazelor.

Totodată, corecţia acestor acţiuni este influenţată şi de aşteptările investitorilor ca statul să lanseze oferta publică secundară pentru vânzarea a 15% din titlurile Transgaz, operaţiune în care preţul de vânzare ar putea fi mai mic decât cel de la bursă şi, astfel, cotaţia bursieră ar putea ajunge până la nivelul din ofertă.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare de patru ori sub rulajul de vineri, de 23,1 milioane lei (5,3 milioane euro). O lichiditate mai redusă decât cea de luni a fost înregistrată pe 10 octombrie, când transferurile au cumulat doar 5,2 milioane lei (1,1 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea şi titlurile Băncii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de câte 1,2 milioane lei. Cele două titluri au asigurat 45% din rulajul bursei. La finalul zilei, acţiunile Fondului Proprietatea stagnau la 0,5975 lei, iar titlurile se plasau cu 0,43% sub nivelul de vineri.

Pe piaţa Rasdaq, lichiditatea a urcat la 5 milioane lei (1,1 milioane euro), datorită unor deal-uri cu 27% din titlurile Comcereal Tulcea (CTUL), de 4,7 milioane lei (aproape 1,1 milioane euro). Acţiunile au fost transferate la preţul de 6,1 lei/titlu, cu 5,35% peste cotaţia anterioară.

Pachetul de acţiuni tranzacţionat prin cele două deal-uri este similar participaţiei pe care SIF Moldova o are la Comcereal Tulcea.

În acţionariatul Comcereal Tulcea se mai regăseşte producătorul de ulei vegeteal Argus Constanţa (68%), companie pentru al cărei control se luptă omul de afaceri Cătălin Chelu cu SIF Oltenia şi câteva fonduri de investiţii. În prezent, compania Argus este condusă de un Consiliu de Administraţie ales de SIF Oltenia şi fondurile de investiţii.

Rulajul de luni este cu mult peste lichiditatea de vineri, de doar 426.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau incert. Pieţele de la Paris şi Londra avansau cu câte 0,3%, în timp ce bursa de la Frankfurt era în stagnare.

Te-ar mai putea interesa și
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția este de peste 100 de milioane de euro, una dintre cele mai mari din ultimii......
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
 Evoluţia slabă a economiei germane provoacă îngrijorări în ţările vecine, din Elveţia şi până în Polonia, ...
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București și unul în Argeș Mall
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București ...
După ce și-a anunțat, luna aceasta, rebrandingul și o nouă poziționare în zona de Smart Discounter, retailerul electro-IT ...