Acţiunile Oltchim au continuat să scadă accelerat, într-o piaţă apatică

Economica.net
29 01. 2013
bvb_19122900

Titlurile combinatului chimic au deschis ziua în stagnare, după ce în precedentele trei şedinţe au căzut cu aproape 39%, ca reacţie la anunţul că Oltchim va solicita insolvenţa. După primele minute de tranzacţionare, preţul a reintrat pe linia puternic descendentă, iar până la mijlocul şedinţei corecţia a ajuns la 13,09%.

La ora 13:00, titlurile Oltchim erau cotate la 0,3062 lei, astfel că reculul din ultimele patru şedinţe a ajuns la 46,6%. La momentul respectiv, volumul de acţiuni Oltchim pentru care existau ordine de cumpărare era cu 36% sub ofertă.

Acţiunile Oltchim au consemnat al doilea rulaj din piaţă, de doar 256.000 de lei, fiind devansate doar de titlurile Fondului Proprietatea, cu un rulaj de 2,8 milioane lei.

La ora menţionată, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,58%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,41% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,31%, în timp ce indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a stagnat.

Totodată, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,41% sub închiderea de luni.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 15,2 milioane lei (3,4 milioane euro), valoare cu mult peste rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de numai 2,3 milioane lei (527.000 de euro). Totuşi, aproape trei sferturi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea (9,4 milioane lei) şi Transelectrica (1,9 milioane lei).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,4%.