Acţiunile Oltchim, suspendate luni de la tranzacţionare

Economica.net
10 09. 2012
bvb_19122900

Titlurile Oltchim au fost tranzacţionate vineri la un preţ mediu de 0,71,45 lei/acţiune, fiind efectuate 111 tranzacţii, în valoare totală de 90.729 lei, scrie Agerpres.

În ultimele 52 de săptămâni au fost efectuate 21.206 tranzacţii cu titluri Oltchim, în sumă de 36,016 milioane lei.

Acţionarii Oltchim sunt Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 54,8062% din acţiuni, PCC Se – 18,3182%, Nachbar Services Limited Cipru – 14,0250% şi alţi acţionari – 12,8505%.

Săptămâna trecută, pe 5 septembrie, Constantin Roibu şi-a prezentat demisia din funcţia de director general al Oltchim şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului vâlcean, alături de el alţi 16 directori solicitând eliberarea din funcţii.

Luni, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, se întâlneşte cu reprezentanţii băncilor din România pentru a identifica soluţii de finanţare în cazul Combinatului Oltchim.

Daniel Chiţoiu va discuta cu reprezentanţii băncilor private din România în scopul obţinerii de sprijin financiar pentru Oltchim la plata salariilor restante şi la asigurarea capitalului de lucru pe o perioadă de o lună, până la privatizarea societăţii.