Acţiunile Peugeot şi Renault au crescut la bursă

Cei mai mari producători auto francezi, PSA Peugeot Citroen şi Renault SA, au înregistrat cele mai semnificative creşteri ale acţiunilor la bursă, dar performanţa lor financiară nu a menţinut ritmul, se arată într-o analiză a Bloomberg.
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 08:27
Acţiunile Peugeot şi Renault au crescut la bursă

După ce au avut o evoluţie sub nivelul pieţei în timpul crizei financiare din 2008, cele două companii au beneficiat de redresarea vânzărilor în Europa, care reprezintă cel puţin jumătate din totalul livrărilor lor. În acelaşi timp, marjele lor de profit şi avansul vânzărilor este sub nivelul înregistrat de rivalele lor, conform datelor Bloomberg.

Peugeot este expus în special la Europa. ‘Va veni un moment de trezire la realitate pentru Peugeot. Performanţele companiei vin în urma redresării vânzărilor auto în Europa. Fundamentele Renault sunt mult mai solide decât ale Peugeot dar dacă ne referim la situaţia macro, acţiunile ambelor companii sunt expuse’, a apreciat analistul Kristina Church, de la Barclays Plc.

În condiţiile în care economiile europene înregistrează un ritm de creştere mai lent decât în SUA şi Asia iar criza din Grecia provoacă noi turbulenţe în regiune, redresarea pieţei auto rămâne fragilă. În primele cinci luni din 2015 vânzările auto din Europa au urcat cu 6,7%, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), scrie Agerpres.

Peugeot, al doilea mare producător auto din Europa după Volkswagen AG, a anunţat un avans al livrărilor în regiune de 1,7%, la 632.349 vehicule, în timp ce Renault a raportat o creştere de 10%, la 575.116 unităţi. La Bursa de la Paris, acţiunile Peugeot au urcat anul acesta cu 84% în timp ce titlurile Renault au înregistrat o expansiune de 57%.

Redresarea acţiunilor Peugeot vine ca urmare a măsurilor de restructurare şi de reducere a costurilor. În februarie, PSA Peugeot Citroen a raportat primul său profit anual din ultimii trei ani, după închiderea unei fabrici, reducerea numărului de angajaţi şi scăderea cheltuielilor cu noile modele. În 2014, compania franceză a înregistrat un profit operaţional de 905 milioane de euro (un miliard de dolari), după pierderi de 364 milioane de euro în 2013. Analiştii se aşteptau la câştiguri de 953,2 milioane de euro. În mai 2014, grupul chinez Dongfeng a achiziţionat o participaţie de 14% în Peugeot pentru a ajuta la redresarea companiei franceze.

Unii analişti se aşteaptă ca acţiunile Peugeot şi Renault să înregistreze în continuare creşteri.

Renault este prezent în România de 15 ani iar în perioada 2000 – 2013 grupul a investit în ţară 2,2 miliarde euro. Uzina Dacia de la Mioveni produce modelele Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster şi Renault Symbol.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...