Acţiunile Ranbaxy, în creştere, după ce FDA a autorizat centrele de R&D din Gurgaon şi România

Acţiunile producătorului indian de medicamente Ranbaxy Laboratories au înregistrat joi o creştere de până la 3,1% la bursă, după publicarea unor informaţii potrivit cărora Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) s-a declarat mulţumită de rezultatele inspecţiilor derulate la două centre de R&D ale companiei din Gurgaon şi România, informează publicaţia Economic Times.
Economica.net - J, 10 apr. 2014, 11:57
Acţiunile Ranbaxy, în creştere, după ce FDA a autorizat centrele de R&D din Gurgaon şi România

Potrivit unor surse din interiorul companiei, în luna martie centrele de cercetare &dezvoltare ale Ranbaxy din Gurgaon (India) precum şi cel al subsidiarei Terapia din România au fost inspectate de USFDA care a şi autorizat cele două centre. În cazul centrului din România, inspectat de USFDA la finele lunii martie, Ranbaxy face studii pentru contraceptivele orale destinate a fi vândute pe piaţa din SUA.

Aceste autorizaţii vin după ce, anul trecut, Ranbaxy a trecut printr-o perioadă dificilă în condiţiile în care SUA au interzis importurile şi distribuţia de medicamente provenite de la cea de-a patra facilitate de producţie a grupului pentru că încălca standardele americane de calitate.

Pe piaţa din România, fabrica de medicamente Terapia a fost preluată în 2006 de compania indiană Ranbaxy, iar acum unitatea de producţie din Cluj are 750 de angajaţi. Compania a investit anual, de la preluare, 10 milioane de dolari în dezvoltarea fabricii din Cluj, în care se fabrică astăzi 132 de tipuri de medicamente.

Zilele trecute, Sun Pharmaceutical din India a anunţat că va achiziţiona Ranbaxy Laboratories, o tranzacţie în valoare de patru miliarde de dolari, care va da naştere celui de al cincilea producător mondial de medicamente generice.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...