Acţiunile Ryanair scad cu 3%, în urma planului de anulare a zborurilor

Acţiunile Ryanair au scăzut, luni dimineaţă, cu 3% la Bursa de la Dublin, după ce compania irlandeză a anunţat că intenţionează să anuleze între 40 şi 50 de curse aeriene pe zi până la sfârşitul lunii octombrie, într-o încercare de a îmbunătăţi punctualitatea zborurilor şi a face faţă numărului mai redus de angajaţi, transmit BBC şi Reuters.
Economica.net - lun, 18 sept. 2017, 08:15
Acţiunile Ryanair scad cu 3%, în urma planului de anulare a zborurilor

Anulările sunt destinare ‘să îmbunătăţească punctualitatea, care a scăzut sub nivelul de 80% în primele două săptămâni din luna septembrie’, în condiţiile în care ‘numărul zborurilor care înregistrează întârzieri este inacceptabil’ pentru clienţi, se arată într-un comunicat al Ryanair.

Dacă operatorul aerian low-cost anulează timp de şase săptămâni 40 de zboruri pe zi, la un factor de încărcare de 90% (numărul scaunelor care sunt ocupate la fiecare zbor), vor fi afectaţi aproximativ 285.000 de pasageri, care vor beneficia de zboruri alternative sau de rambursări.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.

Te-ar mai putea interesa și
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2......
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...