Acţiunile SIF Muntenia au urcat cu peste 4% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă în stagnare

Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au deschis şedinţa în creştere cu 4,11%, într-o piaţă în stagnare şi unde au fost realizate tranzacţii cu titluri emise doar de 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 08:05
Acţiunile SIF Muntenia au urcat cu peste 4% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă în stagnare

Aproape jumătate dintre acţiunile companiilor listate la BVB sunt suspendate de la tranzacţionare, majoritatea pentru întrunirea adunărilor generale ale acţionarilor şi pentru informarea investitorilor cu privire la deciziile luate în AGA.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 524.000 de lei, valoare de aproape cinci ori sub rulajul de la debutul şedinţei anterioare, când operaţiunile cu titlurile Transgaz (TGN) au ridicat lichiditatea la 2,4 milioane lei.

După primele 15 minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), era cu 0,85% peste nivelul de vineri.

Evoluţia indicelui BET-FI a fost amplificată în principal de acţiunile SIF Muntenia, care au urcat cu 4,11%, la 0,76 lei, la reintroducerea la tranzacţionare. Cu titlurile societăţii de investiţii financiare au fost realizate 34 de transferuri în valoare cumulată de 60.000 de lei.

Aceste titluri au fost oprite vineri de la transfer pentru întrunirea AGA, în care a fost aprobată distribuirea unor dividende în valoare cumulată de 108,1 milioane lei, respectiv un dividend brut de 0,134 lei/acţiune. AGA a ales şi un nou Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor. Anul trecut, societatea a alocat un dividend brut de 0,081 lei, urmat de dividende suplimentare, în valoare brută de 0,122 lei/acţiune.

Raportat la cel mai recent preţ al acţiunilor SIF Muntenia la bursă, randamentul dividendului brut care va distribuit în acest an este de 17,63%.

După primele minute ale şedinţei de luni, indicele extins BET-XT era în creştere cu 0,32%, iar indicele extins BET-BK se plasa cu 0,25% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi, Fondul Proprietatea, dar şi titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Cu acţiunile companiilor din sectorul energetic nu au fost realizate tranzacţii în primele minute ale şedinţei de luni, astfel că indicele BET-NG nu a consemnat nicio variaţie.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) şi acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, consemnând rulaje de 216.000 de lei şi, respectiv, de 126.000 de lei. Astfel, cele două acţiuni au asigurat aproape două treimi din rulajul pieţei.

Cotaţia titlurilor SIF Transilvania a avansat cu 1,2%, la 0,673 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,15%, la 0,661 lei. Titlurile FP continuă, astfel, să fie tranzacţionate la preţuri apropiate de maximul istoric atins pe bursă în ziua listării.
Cotaţia de luni este cu 2,07% sub maximul istoric din ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune. Cotaţia de la finalul primei şedinţe la BVB a fost de 0,6495 lei.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 1%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care au avansat cu cel mult 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...