Acţiunile Tesla cresc semnificativ, după livrările trimestriale record

Acţiunile Tesla Inc au urcat cu aproape 8% în predeschiderea şedinţei de luni a Bursei de la New York, după ce compania a raportat livrări trimestriale record, cererea pentru maşinile sale electrice compensând impactul deficitului de cipuri pe plan global, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 apr. 2021, 14:38
Acţiunile Tesla cresc semnificativ, după livrările trimestriale record

Cel mai valoros producător auto a anunţat vineri că în primul trimestru din 2021 a livrat 184.800 vehicule pe plan global, în timp ce analiştii se aşteptau la 177.822 de unităţi. În trimestrul patru din 2020, compania americană a livrat 180.570 vehicule. „Suntem încurajaţi de primirea făcută Model Y în China şi facem rapid progrese pentru a produce la întreaga capacitate. De asemenea, Model S şi Model X au fost „excepţional de bine primite”, se arată în comunicatul Tesla citat de Agerpres.

„Capacitatea Tesla de a produce în primul trimestru din 2021 aproape acelaşi număr de vehicule ca în trimestrul patru din 2020 iese în evidenţă faţă de tendinţa globală privind producţia auto”, au apreciat analiştii de la J.P.Morgan.

Luni, acţiunile Tesla au urcat cu aproape 8%, la 714 dolari, în timp ce alţi producători de maşini electrice, inclusiv NIO Inc şi Workhorse Group, înregistrau creşteri ale titlurilor între 1% şi 4%.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, aduce în fața publicului din București nu doar prețiosul condiment, ci......
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest ...
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene ...
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...