Acţiunile UBS, la cel mai ridicat nivel din octombrie 2008

Acţiunile UBS înregistrau joi cel mai ridicat nivel din octombrie 2008, mărind avansul care a ajutat banca elveţiană să-şi depăşească rivalele europene, după ce a preluat Credit Suisse, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 31 aug. 2023, 19:30
Acţiunile UBS, la cel mai ridicat nivel din octombrie 2008

Joi, titlurile UBS au urcat cu peste 6% la Bursa de la Zurich, îndreptând-se spre cel mai mare avans zilnic din martie, după ce UBS a anunţat că va păstra banca locală Credit Suisse şi o va integra complet, sperând să realizeze reduceri de costuri de peste 10 miliarde de dolari la nivelul grupului, scrie Agerpres.

„Decizia vine după examinarea tuturor opţiunilor. Analiza noastră a arătat clar că integrarea completă este cea mai bună soluţie pentru UBS, acţionarii noştri şi economia elveţiană”, a afirmat directorul general al grupului bancar elveţian UBS, Sergio Ermotti.

Anul acesta, acţiunile UBS au urcat cu 36%, în timp ce indicele bancar european a înregistrat un avans de 13,5%.

Tot joi, UBS a anunţat că intenţionează să renunţe la 3.000 de angajaţi în Elveţia în următorii ani, în vederea reducerii costurilor cu peste 10 miliarde de dolari.

Într-un memoriu către angajaţi, Ermotti a informat că vor fi concediaţi 1.000 dintre ei, ca rezultat al integrării diviziei locale a Credit Suisse, şi se va renunţa la încă 2.000 de angajaţi după o restructurare semnificativă a acesteia.

UBS speră să realizeze până la finalul lui 2026 reduceri de costuri de peste 10 miliarde de dolari la nivelul grupului, după ce anterior estima un nivel de opt miliarde de dolari până în 2027. Majoritatea economiilor se va realiza în urma reducerii numărului de angajaţi.

În martie, UBS a acceptat să preia Credit Suisse pentru 3 miliarde de franci elveţieni (3,4 miliarde de dolari) în acţiuni şi de asemenea să preia pierderi în valoare de până la 5 miliarde de franci, în cadrul unei „căsătorii de urgenţă”, instrumentată de autorităţile elveţiene pe fondul unor turbulenţe în industria bancară mondială.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...