Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, până la nivelul de 47,7 miliarde lei

Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, până la nivelul de 47,7 miliarde lei (9,6 miliarde euro), comparativ cu luna anterioară, iar de la începutul anului au crescut cu 20,1%, conform unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.
AGERPRES - lun, 23 dec. 2024, 14:30
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, până la nivelul de 47,7 miliarde lei

Potrivit sursei citate, intrările nete ale lunii au totalizat 193 milioane lei (38,7 milioane euro).

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 20% şi 40,5%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 47,1% şi 104,4%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna noiembrie 2021).

Activele nete ale celor celor 94 de fonduri deschise locale au scăzut în luna noiembrie cu 0,4%, până la 26,3 miliarde lei (5,3 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 29,1%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna noiembrie intrări nete de 170 milioane lei (34,2 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (+163,8 milioane lei), cele diversificate (+19,4 milioane lei) şi cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+14,1 milioane lei), în vreme ce fondurile de acţiuni (-26,5 milioane lei) precum şi cele de randament absolut (-0,6 milioane lei) au avut ieşiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna noiembrie cu 4,9% faţă de luna precedentă, până la 2,2 miliarde lei (0,45 miliarde euro), iar de la începutul anului au crescut cu 21,1%.

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiţii alternative au scăzut cu 3,7% în luna noiembrie, până la 19,2 miliarde lei (3,9 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 9,5%; fondurile de investiţii alternative locale au avut ieşiri nete de 1,4 milioane lei (0,3 milioane euro) în luna raportată.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
ROBOR, EURIBOR, LIBOR – diferențe esențiale explicate de directorul juridic al BNR, Alexandru Petrescu
ROBOR, EURIBOR, LIBOR – diferențe esențiale explicate de directorul juridic al BNR, Alexandru Petrescu
Directorul direcției juridice din BNR, Alexandru Petrescu, explică detaliat într-un articol, diferențele dintre Robor, Euribor și Libor. generalizarea simplă utilizată recent în spațiul......
VIDEO Calea ferată Brașov – Sighișoara. Noile gări de pe traseu încep să prindă contur
VIDEO Calea ferată Brașov – Sighișoara. Noile gări de pe traseu încep să prindă contur
CFR Infrastructură a postat miercuri imagini cu lucrările la subsecțiunile 1 și 3 ale liniei de cale ferată Brașov ...
Ministrul Economiei a contestat în instanţă amenda de 104.832 lei dată de AMEPIP
Ministrul Economiei a contestat în instanţă amenda de 104.832 lei dată de AMEPIP
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a contestat în instanţă ...
Sorin Blejnar, fost şef al ANAF scapă de o condamnare de 5 ani pentru trafic de influenţă. Faptele s-au prescris
Sorin Blejnar, fost şef al ANAF scapă de o condamnare de 5 ani pentru trafic de influenţă. Faptele s-au prescris
Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea unei condamnări de 5 ani închisoare primită de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar ...