Activitatea din industrie e la marginea contracţiei – Barometru SNSPA & IRSOP

Industria a intrat, în noiembrie, în cea de-a treia lună de scădere continuă a activităţii şi a ajuns la punctul de creştere zero, dar contracţia de la sfârşitul anului este un tipar obişnuit în industria românească, numai că în 2019 anemia e mult mai pronunţată decât în ultimii doi ani, arată rezultatele Barometrului industrial, întocmit de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi IRSOP.
Economica.net - J, 19 dec. 2019, 11:52
Activitatea din industrie e la marginea contracţiei - Barometru SNSPA & IRSOP

Potrivit analizei, tiparul prezice că depresia ar putea continua până spre sfârşitul lunii ianuarie 2020.

Managerii nu par a fi foarte îngrijoraţi de ritmul slab şi au încredere că peste 6 luni va fi mai bine. Trei factori explică probabil optimismul managerilor: schimbarea politică, trecerea la un an nou şi obişnuinţa lor cu scăderea activităţii la sfârşit de an.

Conform studiului, volumul producţiei a scăzut la 50 de la 57 în octombrie, în condiţiile în care sub 50 începe contracţia. Stocurile au rămas în contracţie la 46 de puncte.

Comenzile noi au scăzut şi ele de la 56 în octombrie la 53 în noiembrie, dar s-au comprimat mai puţin decât volumul producţiei, probabil datorită unei uşoare înviorări a exportului. Comenzile pentru export arată o mică urcare, de la 50 în septembrie, la 52 în octombrie şi 54 în noiembrie. „Reîncălzirea” exportului ar putea fi un semnal pozitiv privind revenirea cererii din zona economiei occidentale. Ar putea fi însă şi un puseu conjunctural de comenzi neplanificate care survin uneori la final de an.

Potrivit sursei citate, importurile de materii prime au regresat cu un punct faţă de luna trecută (56 faţă de 57). Stagnarea importurilor de materii prime semnalează că managerii nu aşteaptă un flux important de comenzi interne sau externe în lunile următoare.

Numărul salariaţilor se află de 8 luni în zona de contracţie şi de trei luni la acelaşi scor de 48 de puncte. Managerii nu se gândesc la angajări la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că veniturile încasate de stat din impozitarea muncii vor rămâne la acelaşi nivel ca acum.

Costurile de producţie au crescut însă de la 67 în octombrie la 69 în noiembrie. Este nivelul cel mai ridicat din ultimele 8 luni. „Creşterea continuă a costurilor în ultima perioadă este un semnal îngrijorător pentru că în mod automat costurile se transferă în nivelul general al preţurilor şi creează inflaţie. Explicaţii pentru costurile mai mari ar putea fi creşterile salariale, dorinţa firmelor de a-şi majora marja de profit sau creşterea autonomă a preţurilor la import. Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au rămas la 55 de puncte în zona de creştere, la fel ca în octombrie”, se precizează în documentul citat.

Indicatorul global de încredere a managerilor în sănătatea economică a industriei peste 6 luni a crescut de la 61 de puncte în octombrie la 64 în noiembrie.

Barometrul lunar cu situaţia la zi din industrie este realizat de IRSOP şi SNSPA – Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste nouă angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

Datele au fost colectate prin interviuri directe cu managerii firmelor, în intervalul 16-18 decembrie 2019.

 

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...