AdePlast a încheiat 2011 cu afaceri în creştere şi anunţă scumpiri la materialele de construcţie

Adeplast, producător de materiale de construcţii, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri în creştere faţă de 2010.
Andrada Ghira - mie, 01 feb. 2012, 09:57
AdePlast a încheiat 2011 cu afaceri în creştere şi anunţă scumpiri la materialele de construcţie

Compnia AdePlast a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 12,5% faţă de anul precedent, în condiţiile unei creşteri generale a pieţei construcţiilor de maxim 5%. procente. Astfel, anul trecut, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 143 de milioane de lei (33,8 milioae euro), după ce în 2010 depăşise 127 milioane lei (30,2 milioane euro), în creştere faţă de 2009 tot cu 12%.

Dintre grupele de produse care au susţinut această creştere se numără polistirenul, sistemul Thermo dar şi grupa de şape şi mortare uscate.

„Am reuşit să avem un an foarte bun, aşa cum l-am previzionat încă din primele luni. Calculele noastre nu au dat greş pentru că noi am investit continuu în tehnologie şi în oameni, în timp ce competitorii încercau să se pună la adăpost în faţa crizei redimensionându-şi afacerile. În ceea ce priveşte investiţiile, avem în vedere fabrica de mortare uscate de la Ploieşti, cea de vopsea şi tencuieli decorative de la Oardea şi, mai nou, fabrica de polistiren de la Ploieşti, construită anul trecut într-un timp record de patru luni. Prin diversificarea şi upgrade-ul producţiei, precum şi prin forţa de vânzare, mi-am propus să fiu numărul 1 cu AdePlast şi am ajuns”, a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast.

Începând cu partea a doua a anului 2011, dar mai virulent în prima parte a anului 2012, materiile prime şi utilităţile au suferit majorări substanţiale ale preţurilor, ceea ce a influenţat semnificativ costurile de producţie. În această situaţie AdePlast, care pe tot parcursul anului 2011 s-a străduit să menţină nivelul de preţ, prin diminuarea marjei sale, a fost nevoită să reacţioneze transferând o parte din creşterile preţului de cost pe preţul de vânzare al produselor.

“Această situaţie a făcut ca de la 15 ianuarie să anunţăm în piaţă o majorare a preţului în medie cu 5%, urmând ca a doua etapă a scumpirii, cu 5%, să aibă loc în prima parte a trimestrului II din acest an”, precizează Marcel Bărbuţ.

În ultima ediţie a Top 300 Capital, Marcel Bărbuţ (55 de ani) ocupă poziţia 156, în urcare de pe locul 205 ocupat cu un an înainte şi are o avere estimată la 38-40 mil. euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...