‘Aderarea mai poate aştepta’. Chişinăul s-ar putea să nu depună în 2015 cererea de aderare la UE

Economica.net
27 01. 2015
moldova_46898654_76797200

Într-o declaraţie de presă, făcută la sfârşitul săptămânii trecute, citată masiv de presa de presa din Chişinău şi de la Moscova, Marian Lupu şi-a declarat convingerea că, în cazul în care ar fi depusă, o astfel de cerere va fi respinsă de UE.

Unii experţi subscriu afirmaţiilor sale, indicând că reformele promise de Chişinău au rămas pe hârtie, corupţia a atinse cote greu de imaginat, iar Banca de Economii a fost pusă pe butuci.

Promisiunea de a depune în acest an cererea de aderare a ţării la Uniunea Europeană a fost una electorală, spun mai mulţi analişti politici, care nu exclud că noua coaliţie de guvernământ va renunţa la acest demers, deoarece nu a fost realizată nici una dintre reformele asumate atât în faţa alegătorilor, cât şi în faţa oficialilor europeni, iar şansele ca noua guvernare să implementeze reformele asumate sunt minime, punctează experţii citaţi de Jurnal.md.

Preşedintele Nicolae Timofti şi premierul în exerciţiu Iurie Leancă declarau în vară că, în a doua jumătate a anului 2015, Republica Moldova va depune cerere de aderare la UE.

Oficiali ai preşedinţiei de la Chişinău nu au răspuns la telefoanele Jurnal.md pentru a comenta declaraţia liderului PD. În schimb, premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, a transmis prin purtătorul său de cuvânt că decizia de a depune sau nu cererea de aderare va fi adoptată de viitorul guvern.