Administraţia ArcelorMittal Galaţi şi sindicatele au semnat un nou contract colectiv de muncă

Administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi reprezentanţii sindicaliştilor au semnat, vineri, un nou contract colectiv de muncă, ajungând după două luni de negocieri la un punct de vedere comun în privinţa salariilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 08 feb. 2013, 11:44
Administraţia ArcelorMittal Galaţi şi sindicatele au semnat un nou contract colectiv de muncă

Noul contract colectiv de muncă nu conţine o prevedere legată să majorarea salariilor de bază, în schimb, compania a oferit o creştere a veniturilor prin acordarea de bonusuri.

„Contractul include o creştere a veniturilor angajaţilor formată dintr-un bonus de 2 la sută din salariul anual individual, acordat necondiţionat în februarie, un bonus de 2 la sută acordat necondiţionat în iulie şi un bonus de 1 la sută acordat în decembrie doar dacă unitatea trece pe profit”, a declarat purtătorul de cuvânt al reprezentanţilor salariaţilor, Vasile Crişan, după runda finală de negocieri purtată vineri cu patronatul.

„Noul contract mai prevede majorarea necondiţionată a primei de Crăciun de la 120 la 200 de lei brut, cât sunt primele de Paşti şi de vacanţă, precum şi creşterea primelor de ziua de naştere şi de Ziua Metalurgistului de la 120 la 160 de lei”, a mai spus Vasile Crişan.

Sindicaliştii susţin că aceste bonificiaţii reprezintă o creşetere a veniturilor siderurgiştilor gălăţeni cu peste cinci procente.

Pentru a putea fi aplicat, contractul colectiv de muncă negociat şi semnat de patronat şi de liderii sindicali din combinat trebuie să fie avizat şi înregistrat de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Joia trecută, negocierile contractului colectiv de muncă pe 2013 de la ArcelorMittal Galaţi au eşuat, după ce administraţia combinatului şi sindicaliştii nu au ajuns la un punct de vedere comun legat de salarizare, sindicatele anunţând că vor începe demersurile legale pentru declanşarea conflictului de muncă.

Sindicatele au cerut o nouă şedinţă de negocieri după ce anunţaseră că se pregătesc pentru declanşarea conflictului de muncă şi au revenit asupra deciziei iniţiale, acceptând astfel propunerile îmbunătăţite ale patronatului.

Vechiul contract colectiv de muncă a expirat în 20 ianuarie.

Tot joia trecută, peste 200 de salariaţi ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi au protestat în faţa sediului administrativ al societăţii, în contextul în care în cursul zilei urma să aibă loc ultima şedinţă de negocieri privind contractul colectiv de muncă al unităţii pe anul 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va evalua impactul amendamentelor adoptate de Parlament la legea decarbonizării din România
Comisia Europeană va evalua impactul amendamentelor adoptate de Parlament la legea decarbonizării din România
Comisia Europeană va evalua dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Național de Redresare și Reziliență......
FIFA și-a plătit o restanță că Iordania, numai după ce federația de fotbal din această țară l-a acuzat pe Infantino de șantaj
FIFA și-a plătit o restanță că Iordania, numai după ce federația de fotbal din această țară l-a acuzat pe Infantino ...
Jucătorii iordanieni şi stafful de pregătire al echipei naţionale au primit premierea în bani pentru participarea la ...
CJ Mureș a semnat contractul pentru modernizarea primului tronson a DJ 153 Ernei-Sovata, cu o valoare de peste 225 de milioane de lei
CJ Mureș a semnat contractul pentru modernizarea primului tronson a DJ 153 Ernei-Sovata, cu o valoare de peste 225 de milioane ...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Péter Ferenc, a anunţat, joi, semnarea contractului de execuţie pentru ...
Guvernul a aprobat ocuparea a sute de posturi vacante la Transelectrica, Transgaz și Hidroelectrica
Guvernul a aprobat ocuparea a sute de posturi vacante la Transelectrica, Transgaz și Hidroelectrica
Guvernul a adoptat joi un Memorandum prin care aprobă pentru CNTEE Transelectrica S.A. ocuparea a 124 de posturi vacante ...