Administraţia Canalelor Navigabile a recuperat pierderile înregistrate după îngheţul din februarie

Administraţia Canalelor Navigabile a înregistrat în aprilie un trafic record de mărfuri pe Canalul Dunăre - Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, reuşind astfel să recupereze pierderile din februarie, când gheaţa a paralizat traficul pe Dunăre şi pe cele două canale navigabile.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 17:58
Administraţia Canalelor Navigabile a recuperat pierderile înregistrate după îngheţul din februarie

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN) SA, cursa de recuperare a pierderilor suferite în luna februarie din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, ce au paralizat trasporturile pe Dunăre şi pe canalele navigabile, a început în luna martie, când s-au realizat 2.705.000 tone capacitate (tc), depăşind astfel traficul prognozat cu un volum de 441.000 tc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, în luna aprilie s-au realizat 2.783.000 tc, depăşind prognozele cu un volum de 236.000 tc, iar în perioada 01 – 17 mai s-au realizat alte 1.791.000 tc, cu un volum de 395.000 tc realizat peste traficul prognozat.

De altfel, aprilie 2012 a fost cea mai bună lună de trafic din lunile aprilie ai ultimilor 12 ani.

„Depăşirile traficului prognozat din cele trei luni au permis recuperarea integrală a pierderilor suferite în februarie, de 1.072.000 tc, un aport deosebit avându-l traficul extern, ce a reprezentat 55 la sută din totalul traficului pe cele două canale navigabile”, se menţionează în comunicatul CNACN SA.

Transporturile pe canalele navigabile din perioada ianuarie – aprilie 2012 au crescut cu 10 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. Pe primul loc în clasamentul mărfurilor tranzitate, cu un volum de aproape 41 la sută din totalul traficului de mărfuri, s-au plasat cerealele, urmate fiind de minereurile de fier, minereurile neferoase, produsele minerale brute şi produsele petroliere.

Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...