Administrația Prezidențială a încheiat un contract de lobby cu firma americană Eversheds Sutherland, pentru a-și îmbunătăți relațiile la Washington

Președinția României a anunțat astăzi, pe site-ul oficial al instituției, că a încheiat un contract de lobby cu o firmă americană pentru a întări relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii.
Cristian Negrei - lun, 25 mai 2026, 18:44
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de lobby cu firma americană Eversheds Sutherland, pentru a-și îmbunătăți relațiile la Washington

Conform administrației prezidențiale, motivul încheierii acestui contract constă în aprofundarea relației strategice cu Statele Unite ale Americii, în toate domeniile. Acesta este un obiectiv de interes național, asumat la nivel instituțional și susținut prin consens politic de forțele democratice pro-occidentale din România. Această apropiere răspunde, de asemenea, unei așteptări a majorității cetățenilor noștri. Prin proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securității, energiei și tehnologiilor de vârf, România devine mai puternică, deopotrivă în beneficiul românilor, al aliaților și partenerilor țării noastre., se menționează în comunicatul publicat de Președinție.

Pentru atuingerea obiectivelor prezentate mai sus, Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele.

Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.

Contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate globală prezentă și în România, cu o experiență semnificativă în domeniul relațiilor guvernamentale și al consultanței strategice.

Potrivit descrierii făcute de Președinția României, prestigiul câștigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice și administrative relevante la Washington.

Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituțional și pentru susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA. Această inițiativă completează demersurile oficiale ale Președintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului și ale celorlalte instituții naționale relevante.

Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil. Contractul are o durată inițială de 6 luni și stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari/lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate.

Administrația Prezidențială își reafirmă angajamentul pentru transparență instituțională, utilizarea responsabilă a fondurilor publice și consolidarea aportului țării noastre la unitatea euroatlantică, unul din fundamentele politicii externe și de securitate a României, se încheie anunțul făcut de Președinție.

Te-ar mai putea interesa și
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care contravine eforturilor de a-l determina pe preşedintele rus Vladimir Putin......
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local sub 75%
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local ...
Dezbaterile pe marginea politicii comerciale și industriale a Uniunii Europene au intrat într-o fază critică, pe fondul ...
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. ...