Administraţia Străzilor Bucureşti a scos la licitație trei contracte de lucrări pentru consolidarea pasajelor Obor și Lujerului și a Podului Băneasa

Administraţia Străzilor Bucureşti anunţă pe SEAP licitaţie pentru consolidarea şi reabilitarea pasajelor Obor şi Lujerului, precum şi a Podului Băneasa, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 19:58
Administraţia Străzilor Bucureşti a scos la licitație trei contracte de lucrări pentru consolidarea pasajelor Obor și Lujerului și a Podului Băneasa

Contractele presupun servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 40%, garanţia acordată lucrărilor va reprezenta 10%, iar experienţa profesională va fi punctată cu 20%. Organizarea şi metodologia vor constitui 20%, iar utilizarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling, n.r.) în elaborarea proiectului şi execuţia lucrărilor va constitui 10%.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au finalizat în ultimii cinci ani execuţia unei construcţii similare în cadrul unui contract de lucrări de aceeaşi natură sau maxim trei contracte.

În ce priveşte Pasajul Bucur Obor, valoarea totala estimată a investiţiei este de 114.939.186 de lei. Durata contractului va fi de 27 de luni, iar termenul limita pentru primirea ofertelor: 21 august.

Cerinţa de calificare referitoare la experienţa similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul va face dovada că a realizat în ultimii cinci ani, în mod corespunzător, lucrări similare cu o valoare cumulată de minim 111.261.711 lei fără TVA.

„Expertiza realizată în anul 2023 prin care se stabileşte starea tehnică actuală a Pasajului Bucur Obor relevă lucrările necesare pentru aducerea pasajului într-o stare tehnică bună, conform normelor în vigoare. Prin realizarea obiectivului de investiţii se va asigura circulaţia în condiţii de siguranţă şi confort”, prevede anunţul.

Pentru Pasajul Lujerului contractul are o valoare totală estimată de 203.213.300 de lei. Durata contractului este de 36 de luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 august.

Ofertanţii trebuie să facă dovada faptului că au realizat în ultimii cinci ani lucrări de aceeaşi natură şi complexitate sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi scopului, cu o valoare cumulată de minim 195.510.237 de lei fără TVA.

„Prin realizarea obiectivului de investiţii se va asigura circulaţia în condiţii de siguranţă şi confort pe pasajul Lujerului. De asemenea, se va aduce pasajul într-o stare tehnică corespunzătoare cerinţelor de rezistenţă şi siguranţă cerute de standardele în vigoare. Lucrările de intervenţie sunt necesare protejării construcţiei existente, care în timp poate suferi degradări semnificative determinate de deficienţele constructive constatate şi de infiltraţii prin rosturi şi hidroizolaţii degradate pe structurile consolidate”, prevede anunţul.

În ce priveşte Podul Băneasa, valoarea totală estimată a investiţiei este de 21.851.467 de lei. Durata contractului este de 20 de luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 22 august.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au realizat în ultimii cinci ani lucrări similare cu o valoare cumulată de minim 21.070.087 de lei fără TVA lei.

„Lucrările de intervenţie sunt necesare protejării construcţiei existente, care în timp poate suferi degradări semnificative determinate de deficienţele constructive constatate şi de infiltraţii prin rosturi şi hidroizolaţii degradate pe structurile consolidate”, se arată în anunţ.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.