Administrația SUA ia în calcul trimiterea forțelor speciale pentru a pune mâna pe stocul de uraniu îmbogățit al Iranului – surse

Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în calcul opţiuni pentru a securiza sau extrage stocul de uraniu puternic îmbogăţit al Iranului, discuţiile axându-se pe desfăşurarea unei forţe de elită, Comandamentul Comun al Operaţiunilor Speciale, pentru o astfel de misiune, a relatat vineri CBS News, citând mai multe persoane informate despre această chestiune, relatează sâmbătă agenţia de presă turcă Anadolu, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 21 mart. 2026, 14:24
Administrația SUA ia în calcul trimiterea forțelor speciale pentru a pune mâna pe stocul de uraniu îmbogățit al Iranului - surse

Nu a fost luată nicio decizie, a declarat o sursă pentru CBS, iar momentul unei operaţiuni rămâne neclar.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a declarat că pregătirile sunt responsabilitatea Pentagonului, dar instituţia în cauză nu a răspuns la o solicitare adresată de CBS News de a comenta aceste informaţii.

Operaţiunea ar fi extraordinar de complexă. O mare parte din stocul de uraniu îmbogăţit la 60% al Iranului, estimat la aproximativ 450 de kilograme, se află îngropat sub situri nucleare deja bombardate în atacurile americane din vara trecută.

Ministrul de Externe iranian, Abbas Araghchi, a confirmat recent că materialul se afla „sub dărâmături”, fără planuri imediate de recuperare a acestuia.

Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a avertizat cu privire la pericolele extreme pe car ele presupune o astfel de operaţiune.

Materialul există sub formă de hexafluorură de uraniu, sau hex, depozitat fie în stare solidă, fie sub formă de gaz în cilindri de oţel sub presiune, ceea ce îl face extrem de periculos de manipulat.

„Ar fi cu siguranţă o operaţiune foarte dificilă”, a apreciat Grossi, recunoscând în acelaşi timp că nu este imposibilă.

Relatarea CBS se adaugă relatărilor anterioare ale CNN şi Axios, ambele relatând că administraţia SUA a luat în considerare posibilitatea recuperării stocului şi eliminării definitive a potenţialului de arme nucleare al Iranului.

Sursa foto: Nara.getarchive.net

Te-ar mai putea interesa și
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din exporturile nominale anuale ale acesteia către blocul comunitar, potrivit......
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...