Administratia Trump a ajuns cu restructurarea și la cercetătorii din domeniul epidemiologic. Val de concedieri în timp ce virusul gripei aviare circulă pe scară largă în SUA

Aproape jumătate dintre cercetătorii din cadrul unui program guvernamental de supraveghere epidemiologică au fost concediaţi vineri, a afirmat pentru AFP un responsabil federal, într-un moment în care administraţia Trump efectuează o amplă reorganizare a ministerelor, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 feb. 2025, 09:31
Administratia Trump a ajuns cu restructurarea și la cercetătorii din domeniul epidemiologic. Val de concedieri în timp ce virusul gripei aviare circulă pe scară largă în SUA

Potrivit unui epidemiolog de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), care a supervizat acest program şi a vorbit sub protecţia anonimatului, aproape jumătate din cei aproximativ 140 de cercetători ai programului au fost anunţaţi că sunt concediaţi.

„Suntem potenţial în pragul unei alte pandemii şi concediem oameni care probabil au mai multă expertiză decât oricine altcineva din ţară”, a avertizat el, referindu-se la gripa aviară.

Virusul H5N1 circulă pe scară largă în Statele Unite ale Americii în fermele de păsări şi bovine, a contaminat aproape 70 de persoane de la începutul anului 2024 şi a făcut un mort, ceea ce îi face pe experţi să se teamă de o potenţială pandemie dacă suferă o mutaţie.

Numiţi „detectivii bolilor”, cercetătorii concediaţi lucrau pentru Serviciul de Informaţii Epidemiologice, „unul dintre cele mai prestigioase programe de la CDC”, a declarat pentru AFP Amesh Adalja, specialist în boli infecţioase la Universitatea Johns Hopkins.

„Orice încercare de a pune capăt acestui program va avea un impact direct asupra securităţii naţionale şi sanitare a Statelor Unite”, a avertizat medicul.

Aceşti cercetători au sarcina de a ancheta asupra epidemiilor şi au jucat un rol principal în cursul precedentelor crize sanitare internaţionale.

„Fără aceşti agenţi, nu am fi eliminat variola de pe glob”, a insistat oficialul CDC, salutând munca lor pe teren.

Pe lângă aceşti cercetători, au fost disponibilizaţi şi alţi funcţionari de la CDC. Potrivit canalului american CBS, aproape 1.300 de angajaţi, aproximativ 10% din forţa de muncă, au fost concediaţi.

Aceste concedieri masive au loc în timp ce Elon Musk, cu binecuvântarea lui Donald Trump, conduce o vastă ofensivă pentru a reduce cheltuielile guvernamentale.

Joi, noul ministru al Sănătăţii, Robert Kennedy Jr., a sugerat, de asemenea, o posibilă reorganizare a agenţiilor medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Sistemul de taxare TollRo, „plătești cât circuli” pe drumuri, riscă nu fie implementat până la toamnă – CNAIR
Sistemul de taxare TollRo, „plătești cât circuli” pe drumuri, riscă nu fie implementat până la toamnă ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) riscă să nu poată implementa până la toamnă sistemul de taxare TollRo din cauză că nu poate angaja oameni specializați......
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, ...
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...