Administraţia Trump intenţionează să reţină 80.000 de imigranţi în depozite industriale

25 12. 2025
trump 567654

Conform unui proiect intrat în posesia ziarului american, Serviciul de Imigraţie şi Control Vamal (ICE) intenţionează să reţină imigranţi în centre de procesare înainte de a-i transfera într-unul dintre aceste depozite şi, în cele din urmă, de a-i deporta.

Fiecare dintre aceste facilităţi va găzdui între 5.000 şi 10.000 de persoane şi va fi situată în statele Virginia, Texas, Louisiana, Arizona, Georgia şi Missouri.

Majoritatea acestor depozite se află în zone conduse de republicani, notează ziarul american, deşi două sunt programate să fie amplasate în Stafford, în Virginia, şi Kansas City, în Missouri, oraşe conduse de democraţi.

Celelalte oraşe care vor găzdui aceste mari centre de detenţie sunt Hutchins şi Baytown, în Texas; Hammond, în Louisiana; Glendale, în Arizona şi Social Circle, în Georgia.

Totodată, alte regiuni vor găzdui noi centre de procesare cu între 500 şi 1.500 de paturi, cum ar fi Chester, în New York, Salt Lake City şi Los Fresnos, în Texas.

The Washington Post notează că ICE intenţionează să le prezinte acest proiect unor companii private de detenţie în această săptămână.

Noile centre de detenţie vor „reduce la minimum costurile, vor scurta timpii de procesare, vor limita durata şederilor, vor accelera procesul de deportare şi vor promova siguranţa, demnitatea şi respectul” deţinuţilor, conform proiectului analizat de ziar.

Structurile acestora vor fi modificate pentru a include unităţi de locuit cu duşuri şi băi, bucătării, zone de luat masa, zone de recreere şi chiar o bibliotecă.

Conform datelor Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) publicate acum două săptămâni, din 20 ianuarie 2025, Statele Unite au deportat peste 605.000 de migranţi ca răspuns la planul de deportare în masă al administraţiei Trump.