Administratorii Oltchim lucrează la un raport care va indica şi persoanele vinovate de insolvenţă

Administratorii judiciari ai Oltchim (OLT) vor definitiva, până la 12 martie, un raport privind cauzele pentru care compania a intrat în insolvenţă, inclusiv cu eventuale răspunderi pentru persoanele din cauza cărora s-a ajuns în această situaţie, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 21:24
Administratorii Oltchim lucrează la un raport care va indica şi persoanele vinovate de insolvenţă

El a explicat că soluţiile pentru Oltchim sunt căutate pe trei paliere, respectiv la Comisia Europeană, în analiza administratorilor judiciari şi în finanţarea activităţilor curente din alte surse.

„Un palier este cel care priveşte relaţiile cu Comisia Europeană. Am răspuns la un prim set de întrebări, iar marţi am primit un nou set de întrebări. Comisia doreşte să ştie dacă a fost sau nu ajutor de stat până în prezent. La acest al doilea set de întrebări am răspuns într-un termen record, deşi erau destul de ample ca informaţii solicitate. Mâine, după ce vor fi lecturate de Consiliul Concurenţei, vor pleca la Bruxelles”, a declarat Vosganian.

Un reprezentant al Ministerului Economiei se va deplasa săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a avea o consultare cu oficialii CE, după ce aceştia vor analiza răspunsurile transmise.

„În situaţia în care Comisia va decide că nu a fost ajutor de stat, va intra în funcţiune notificarea pe care noi deja am trimis-o cu privire la ajutorul de stat”, a spus Vosganian.

Al doilea palier enumerat de ministru se referă la analiza efectuată de administratorii judiciari.

„Adimistratorii judiciari fac un raport cu privire la cauzele insolvenţei. El va fi definitivat până la 12 martie, inclusiv cu eventuale răspunderi pentru persoanele din responsabilitatea cărora s-a ajuns în această situaţie. Probabil că acest material va fi deosebit de util pentru cei care dau sfaturi în legătură cu Oltchim”, a spus ministrul Economiei.

Al treilea palier vizeză rezolvarea problemelor curente prin recuperarea unor ipoteci ale companiei şi finanţarea activităţii printr-un împrumut la un consorţiu bancar.

„Din păcate, Oltchim, dincolo că este înglodat în datorii, este şi ipotecat. Cred că şi panseluţele din faţa sediului central şi bordurile sunt ipotecate. De aceea, cei care au condus Oltchim aproape că n-au lăsat nicio şansă acestui combinat şi probabil din acest motiv verdictul Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional a fost că Oltchim nu are nicio şansă de supravieţuire”, a afirmat ministrul.

Întrebat de jurnalişti dacă ştie care sunt persoanele care trebuie să răspundă penal pentru situaţia în care a ajuns compania, Vosganian a precizat că nu este în măsură să prezinte aceste informaţii..

„Administratorii judiciari sunt îndreptăţiţi să facă aceste declaraţii. Ei ne-au promis că în 12 martie vor da un raport detaliat inclusiv cu acele înţelegeri de natură comercială care sunt predispuse la suspiciuni în această privinţă şi la tragerea unor responsabilităţi, fie de natură civilă, fie de natură penală”, a spus Vosganian.

Totodată el a menţionat faptul că predecesorul său la ministerul Economiei, Daniel Chiţoiu, a făcut cinci astfel de sesizări la instanţele de cercetare penală care vizau în principal reprezentanţi ai echipei manageriale.

„Inclusiv directorul?’, au întrebat jurnaliştii.

„Da”, a răspuns Vosganian.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă. Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei forţe internaţionale de stabilizare, prevăzută în planul american de......
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...