Administratorul FP are acţiuni de 80 de milioane de dolari în România

Fondurile de investiţii administrate de Franklin Templeton, altele decât Fondul Proprietatea, au plasamente în valoare de 80 de milioane de dolari pe piaţa românească, potrivit lui Mark Mobius, preşedinte executiv Templeton Emerging Markets Group.
Adrian N. Ionescu - mie, 25 apr. 2012, 17:49
Administratorul FP are  acţiuni de 80 de milioane de dolari în România

România este a opta piaţă după mărimea activelor deţinute de fondurile de investiţii administrate de Franklin Templeton, cu 5% din portofoliul acestora. Este vorba despre fondurile specializate în aşa numitele pieţe „de frontieră“, care în terminologia investitorilor străini instituţionali, se referă la pieţele chiar mai  riscante decât cele „emergente“ (în dezvoltare).

Potrivit ultimelor raportări disponibile, printre companiile în care au investit fondurile  Franklin Templeton sunt BRD Societe Generale şi Bursa de Valori Bucureşti, dar există plasamente şi în certificatele de depozitare globale (GDR) care dovedesc deţinerea indirectă de acţiuni ale companiei ruse Vimetco, acţionarul majoritar al Alro Slatina (date la 30 septembrie), prin Templeton Frontier Markets Fund.

Franklin Templeton nu poate investi în Fondul Proprietatea.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...