Adrian Mititelu, pus sub acuzare de DIICOT pentru evaziune fiscală

Finanţatorul Clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost citat, miercuri, la DIICOT, pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru evaziune fiscală în legătură cu vânzarea unui teren, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Economica.net - mie, 13 feb. 2013, 12:27
Adrian Mititelu, pus sub acuzare de DIICOT pentru evaziune fiscală

Sursele citate au precizat că Adrian Mititelu a fost pus sub urmărire într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune fiscală, iar alături de acesta mai sunt cercetate nişte rude ale acestuia, respectiv „nişte nepoţi” şi totul vizează modul de tranzacţionare al unui teren.

Miercuri, la ieşirea din sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Adrian Mititelu, a spus că în spatele acestui caz ar fi şeful Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi un procuror din Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente în Cristian, județul Brașov. Investiția în proiect a fost de 10......
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară ...
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...