Adunarea Generală a ONU cere Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat miercuri o rezoluţie prin care cere Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 24 mart. 2022, 20:18
Adunarea Generală a ONU cere Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina

Din cele 193 de ţări membre, 140 au votat în favoarea documentului, care nu are caracter obligatoriu, în timp ce 38 s-au abţinut, iar cinci au fost împotrivă.

Este a doua rezoluţie a Adunării Generale legată de invazia rusă în Ucraina, după cea din 2 martie, care a urmat blocării prin veto-ul Rusiei a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate.

Joi, Adunarea s-a pronunţat şi asupra unui text concurent prezentat de Africa de Sud, care nu menţiona Rusia, respingându-l cu 50 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 36 de abţineri.

Rezoluţia adoptată a fost propusă de Ucraina şi „cere încetarea imediată a ostilităţilor Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi în special a tuturor atacurilor împotriva civililor şi a unor obiective civile”. Totodată, documentul „reiterează apelul secretarului general (Antonio Guterres – n. red.) ca Federaţia Rusă să oprească ofensiva militară, precum şi apelul la implementarea unui armistiţiu şi la revenirea pe calea dialogului şi a negocierilor”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o pierdere netă de 2,891 milioane lei în perioada similară din 2025, conform......
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 40 de zile de prețuri speciale pentru o largă ...
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
ING Bank România și-a anunțat clienții că va schimba modalitatea de autentificare în aplicația mobilă Home Bank, ...
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul 3 faţă de precedentul trimestru (date INS)
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul ...
Criză România - Economia a înregistrat o creştere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, ...