Aedificium Banca pentru Locuinţe se închide. Raiffeisen Bank România este acţionarul principal

Acţionarii Aedificium Banca pentru Locuinţe SA (ABL) au hotărât demararea procesului de renunţare la autorizaţia de funcţionare, urmând un proces transparent în care ABL îşi va îndeplini integral toate obligaţiile faţă de clienţi şi creditori.
AGERPRES - mie, 29 nov. 2023, 10:50
Aedificium Banca pentru Locuinţe se închide. Raiffeisen Bank România este acţionarul principal

Potrivit unui comunicat de presă, în data de 28 noiembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor ABL a decis demararea procesului de renunţare la autorizaţia de instituţie de credit, ce presupune dizolvarea, urmată de lichidarea voluntară a ABL. Prin procesul de lichidare voluntară, se va asigura o procedură ordonată şi transparentă, cu respectarea legii şi a drepturilor tuturor creditorilor ABL, scrie Agerpres.

Decizia acţionarilor băncii se înaintează Băncii Naţionale a României, în vederea obţinerii aprobării prealabile a acesteia, condiţie necesară şi obligatorie pentru demararea procesului de lichidare voluntară, potrivit legii. Până la obţinerea aprobării Băncii Naţionale a României, activitatea Aedificium Banca pentru Locuinţe va continua în aceleaşi condiţii ca şi până în prezent.

„Clienţii sunt prioritatea noastră. Pe parcursul procesului de lichidare voluntară, ABL îşi va achita integral obligaţiile faţă de clienţii săi şi ceilalţi creditori”, dă asigurări banca.

În cazul în care clienţii ABL nu au putut fi contactaţi sau nu au transmis detaliile necesare transferării sumelor cuvenite acestora, ABL va consemna sumele respective către Raiffeisen Bank România, de unde pot fi ridicate de aceştia, se arată în comunicat.

„În funcţie de evoluţiile ulterioare şi de răspunsul ce ne va fi comunicat de Banca Naţională a României, vom reveni cu precizări pentru clienţii noştri în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a contractelor existente de economisire-creditare în domeniul locativ. Subliniem că, în prezent, derularea acestora are loc în condiţii normale, în acord cu legea şi cu prevederile cadrului contractual aplicabil”, a declarat Mădălina Badea, preşedinte, Aedificium Banca pentru Locuinţe.

De asemenea, prin implementarea procesului de încetare a activităţii bancare şi de lichidare voluntară, se urmăreşte minimizarea impactului şi protejarea intereselor tuturor părţilor interesate (stakeholders) în perioada următoare.

Din 2019, Raiffeisen Bank România este acţionarul principal al Aedificium Banca pentru Locuinţe, cu o participaţie de 99,9993%. Aedificium Banca pentru Locuinţe avea la finalul anului fiscal 2022 active în valoare de 107 milioane de lei, deţinând o cotă de piaţă de 0,02% (după active).

Te-ar mai putea interesa și
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI)
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, ...
Preţul motorinei ar putea depăşi pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf, pe fondul scumpirii petrolului şi al aprecierii dolarului faţă de leu,......
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca "Jumbo Jet", este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, ...
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea comercială ar putea începe în 2030
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea ...
Investițiile private în fuziunea nucleară au atins un nivel record de 4,48 miliarde de dolari în 2025, iar majoritatea ...
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forţele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone ...