AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului

„România are nevoie uneori de importuri. Dar faptul că importăm gaze nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice cantitate şi orice preţ. Un import care acoperă un deficit real poate proteja consumatorii. Un angajament scump, luat pentru a satisface un obiectiv politic, îi poate împovăra pe români ani întregi. Publicul are dreptul să cunoască adevărul şi este de datoria autorităţilor să prezinte corect lucrurile. Românii nu ar trebui să afle din factură cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului. În energie, fiecare decizie politică are un preţ. Regula trebuie să fie simplă: cine propune cumpărarea să arate calculul înainte de semnare, iar cine greşeşte să răspundă pentru cost”, susţine specialistul.

Potrivit şefului AEI, în România, deciziile proaste din energie au aproape întotdeauna acelaşi deznodământ: politicianul.

„Dar politicianul îşi încheie mandatul, intermediarul îşi încasează marja, iar cetăţeanul rămâne cu factura. Cazul tentativei de a aduce gaz natural lichefiat scump din SUA, care sa fie amestecat cu gaz ieftin românesc şi să fie plătit de „fraierii” de români. Asta arată cât de uşor poate fi împinsă populaţia către o afacere al cărei preţ nu a fost demonstrat public. Cât ar fi plătit consumatorul român pentru acest gaz? Răspuns pentru luna septembrie 2026: circa 0,62 lei/kWh! Un ministru al Energiei a cerut preşedintelui şi premierului începerea negocierilor pentru un acord cu SUA privind GNL. Nimic anormal. Printre argumentele invocate, evitarea unui posibil „blocaj” în relaţia cu partenerul american. Întrebarea care apare: cine a creat aceste aşteptări (blocaj) pentru SUA? În jurul demersului se afla un memorandum semnat în noiembrie 2025 la Atena. Declaraţiile iresponsabile ale unui director la Atena au pornit de la convingerea că, la acest nivel, poţi face promisiuni fără să te trezeşti obligat să le respecţi. Numai că promisiunile au dus la un Memorandum”, remarcă Dumitru Chisăliţă.

Expertul în energie susţine faptul că partea americană a observat că semnatarul român nu putea revinde gazele şi a insistat ca, înainte de plecarea din Atena, documentul să fie semnat de către un furnizor român.

„Acesta ar fi acceptat după ce i s-a spus că semnătura este doar un artificiu şi că va ieşi din înţelegere în câteva luni. În realitate, Memorandumul prevedea cumpărarea a 1,5 miliarde de metri cubi de gaz american, iar angajamentul ar fi încă în vigoare. Ieşirea promisă nu s-a produs. Prim-ministrul a impiedicat sacrificarea companiei împinse să semneze artificiul şi, mai ales, transferarea notei de plată către români. Aşa arată mecanismul prin care românii ajung să plătească de 20 de ani matrapazlâcurile politicienilor. Mai întâi, o oportunitate comercială este prezentată drept obligaţie strategică. Apoi, se invocă urgenţa diplomatică. În final, unei companii de stat i se cere să preia riscul economic, pentru că oricum romanii vor plăti. Gazul american nu este, prin definiţie, o alegere proastă. Poate fi o sursă necesară în anumite perioade. Dacă un oficial vrea ca România să cumpere volume mari, trebuie să arate preţul final la intrarea în România, perioada în care gazul este necesar şi alternativa cu care l-a comparat. Patriotismul economic începe cu acest calcul”, se arată în analiza de specialitate.

În opinia lui Chisăliţă, trebuie făcută o distincţie clară între diversificarea rutelor de tranzit şi diversificarea surselor de gaze.

„România are un interes direct în dezvoltarea unor rute alternative: acestea îi sporesc securitatea aprovizionării şi rolul regional. Diversificarea surselor trebuie urmărită în cadrul unei strategii prin care România să îşi extindă activitatea dincolo de graniţele naţionale. Cele două obiective nu trebuie confundate şi nici invocate pentru a justifica acţiuni ne-econonice. Furnizorul român intermediar în această construcţie a fost victima, nu băiatul deştept. Chiar dacă nu se vorbeşte deloc, „afacerea” aceasta păguboasă a eşuat în primul rând datorită poziţiei corecte şi neobediente a conducerii Romgaz”, a subliniat specialistul.