CNAB: Pista nr. 1 a Aeroportului Henri Coandă s-a redeschis, după 6 zile de lucrări la căile de rulare

03 08. 2025
Henri_Coanda_Airport_04_97b5a62ad3

Conform sursei citate, proiectul a avut ca obiectiv prioritar optimizarea condiţiilor de operare a aeronavelor la standarde ridicate de siguranţă, în condiţiile previziunilor de creştere accelerată a traficului aerian.

Lucrările s-au executat pe o suprafaţă totală de 3.300 mp şi au constat în schimbarea balizajului şi înlocuirea straturilor asfaltice la cele două căi de rulare a aeronavelor. Proiectul a fost finalizat în perioada de timp planificată, de şase zile, menţionează compania.

Pentru derularea în condiţii de siguranţă absolută a activităţilor aeroportuare, pista a fost închisă în această scurtă perioadă. Lucrările s-au desfăşurat astfel încât impactul asupra traficului aerian pe aeroport a fost minim, precizează CNAB.

CNAB mulţumeşte partenerilor, companiilor aeriene, operatorilor de handling şi instituţiilor din domeniul aviaţiei, pentru că au înţeles că demersurile sale de optimizare a infrastructurii aeroportuare reprezintă prioritatea-zero pentru siguranţa pasagerilor şi a aeronavelor.