Aeroportul din Iaşi se modernizează din nou. Din bani europeni

Consilierii judeţeni ieşeni au aprobat, joi, noi investiţii la aeroportul din Iaşi, care presupun realizarea unor legături rutiere şi feroviare în zonă, în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro, conducerea aeroportului urmând să acceseze fonduri europene.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 04:46
Aeroportul din Iaşi se modernizează din nou. Din bani europeni

Proiectul de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni în şedinţa de plen de joi presupune realizarea unei conexiuni între şoseaua de centură a municipiului, autostrada Iaşi – Târgu Mureş care urmează a fi realizată, viitoarea zonă cargo şi parcul logistic din zona aeroportului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am discutat deja cu primarul localităţii Holboca şi am identificat suprafeţele de teren unde vom construi parcul logistic. De acolo vor porni liniile de cale ferată spre aeroport, dar şi legăturile rutiere cu şoseaua de centură şi viitoarea autostradă. Accesul pe calea ferată se va face dinspre staţia CFR Marfă Socola”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Potrivit acestuia, Consiliul Judeţean şi aeroportul vor pregăti documentaţia pentru finanţarea proiectului, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro.

Directorul aeroportului ieşean Marius Bodea a precizat că proiectul va fi inclus în Programul Operaţional Sectorial de Transport.

Pe de altă parte, şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei a mai spus că speră ca în bugetul pe anul 2013 să fie prinsă suma de 50 de milioane de lei, banii fiind necesari pentru prelungirea pistei aeroportului de la 1.800 la 2.400 de metri.

„Vrem ca solicitarea Iaşiului înaintată guvernului pentru suma de 50 de milioane de euro să primească o filă din bugetul pe anul viitor. Nu aş avea încredere în promisiuni de genul «Vă vom da o hotărâre de guvern»”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...