Aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav: Construcţia pistei începe în primăvara lui 2013

Contractul pentru începerea lucrărilor la construcţia pistei aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav s-a semnat duminică între Consiliul Judeţean şi firma Vectra Service SRL, câştigătoarea licitaţiei. După terminarea pistei, anul viitor va începe licitaţia şi pentru construcţia terminalului pentru care, aşa cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, sunt deja interesate firme din străinătate.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 07:09
Aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav: Construcţia pistei începe în primăvara lui 2013

Pista va avea o lungime de 2850 de metri şi o lăţime de 45 de metri, iar lucrările vor începe în primăvara anului viitor având în vedere că începe sezonul de iarnă, scrie Agerpres.

„Pista va fi construită la standardele internaţionale actuale, dintr-un beton special cu acordurile şi benzile pentru dirijarea avioanelor din asfalt. Avem personal specializat pentru aceste lucrări şi cred că suntem cei mai potriviţi pentru a executa acest proiect pentru că avem toată logistica şi organizarea chiar în zona Ghimbav ceea ce ne-a permis să ofertăm preţul cel mai mic. Garantez că vom executa lucrările la cele mai înalte standarde şi la termenul contractual prevăzut”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, managerul firmei Vectra Service, Marcel Butuza.

El a adăugat că până în primăvara anului viitor se va face organizarea perfectă a şantierului.

La rândul său, preşedintele CJ, Aristotel Căncescu a declarat: „Pot spune, ca în Caragiale, că după lupte seculare care au durat mai bine de 20 de ani, chiar au trecut 20 de ani de când intenţionăm să facem acest aeroport. Toate demersurile au început prin anii 1990-1991 când s-a făcut prima asociaţie pentru construcţia aeroportului de către nişte specialişti de la IAR Ghimbav. În anul 2006 au existat şanse să obţinem finanţare externă pentru construcţia aeroportului dar din păcate a venit criza. Au fost făcute multe promisiuni, multe făcute de către persoane care nu sunt bucuroase că noi facem acest aeroport.
Este o investiţie foarte importantă pentru comunitatea braşoveană, pentru dezvoltarea turismului, a economiei, dar care nu va aduce foarte mulţi bani în primii ani ai funcţionării”.

Potrivit lui Căncescu, investiţia este una foarte necesară. ”Trebuie să recunosc că ne-a trebuit ceva timp ca să ne dăm seama că această investiţie trebuie să o pornim noi prin eforturile proprii ale CJ. Banii îi avem în cont, s-a stabilit şi firma care va executa pista, am trecut şi perioada de contestaţii, acum nu ne mai poate opri nimeni”, a ţinut să precizeze preşedintele CJ.

Prezent la conferinţa de presă, deputatul Constantin Niţă, unul dintre susţinătorii investiţiei, a declarat că „este o zi istorică pentru Braşov pentru că în sfârşit vor începe lucrările la aeroport”.
”Cu certitudine cei din Sibiu şi din Tg. Mureş vor avea o problemă iar şansa de a deveni cel mai bun aeroport din zonă având în vedere că în toată regiunea, Braşov-Predeal-Râşnov-Poiana-Braşov-Bran-Zărneşti sunt peste 30.000 de locuri de cazare, investiţia poate fi eficientă. Ar fi bine ca nimeni din afară să nu se implice în construcţia terminalului ci primăria Braşov care este o primărie bogată să se implice în această investiţie, şi îi cer public primarului să facă acest lucru”, a declarat Constantin Niţă.

Preşedintele CJ a spus că peste doi ani primele avioane ar putea ateriza pe aeroportul de la Braşov.

Preţul pentru construcţia pistei este de 12,7 milioane de euro plus TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste limite
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste ...
Metro Cash & Carry România SRL a inițiat, din motive de protecție preventivă a consumatorilor, rechemarea mai multor tipuri de arahide pe care le-a comercializat în toate magazinele sale.......
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – Bloomberg
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – ...
O criză politică testează din nou regimul valutar de flotare controlată al țării, banca centrală permițând leului ...
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, beneficiază deja de pe urma deciziei de a opera ambele branduri ...
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE  (CNBC)
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE (CNBC)
Energia nucleară poate fi o soluţie pentru criza energetică din Europa, mai ales după izbucnirea războiului din Iran ...