Aeroportul Sibiu a deschis licitaţie pentru înfiinţarea de noi trasee către Londra

Economica.net
04 06. 2013
airplane_67629500

Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Aeroportul Sibiu, aflat în subordinea instituţiei, a deschis licitaţie pentru atribuirea de noi trasee.

Cindrea a spus că a avut solicitări din partea sibienilor pentru deschiderea de trasee către Spania, Italia, Franţa şi Marea Britanie.

„Sunt destinaţii spre care merg frecvent sibienii: Spania, Italia, Franţa şi Marea Britanie. Foarte multe mail-uri, scrisori ne-au cerut să deschidem trasee. Oamenii nu au înţeles foarte corect şi au crezut că noi deschidem. Este un aeroport care se pune la dispoziţia companiilor aeriene, iar acestea îşi fac studiile de eficienţă. Este o investiţie uriaşă, iar ajutorul de stat uşurează această investiţie, o parte dintre costuri fiind suportate de către noi, cu condiţia ca ruta să fie operabilă minim cinci ani”, a declarat Ioan Cindrea.

Potrivit anunţului de deschidere a licitaţiei, postat pe site-ul Aeroportului Sibiu, se organizează două proceduri: „Deschidere de noi rute – crearea, promovarea şi dezvoltarea unei legături aeriene între Aeroportul Sibiu şi Aeroportul Internaţional Londra”, dar şi „Mărire frecvenţă pentru rute existente”, intenţia reprezentanţilor Aeroportului Sibiu fiind de a avea două curse pe săptămână către Londra pe rute care au mai fost practicate, chiar dacă, în prezent, niciuna nu mai este deschisă.

Ofertele companiilor aeriene se depun până în data de 2 iulie, ora 12.00, urmând a fi deschise în ziua următoare.

Consiliul Judeţean Sibiu a primit avizul Comisiei Europene pentru acordarea de ajutor financiar companiilor aeriene care deschid noi rute de pe Aeroportul Sibiu, suma totală care se va plăti în următorii cinci ani fiind de 2,8 milioane de euro.

Aproximativ 627.000 de euro este suma aferentă anului 2013, care a fost prevăzută în bugetul CJ Sibiu.