Aerostar a înregistrat anul trecut un profit net în creştere cu 164%

Aerostar a înregistrat anul trecut un profit net de peste 52,2 milioane lei, în creştere cu 164% faţă de anul precedent, se arată în rezultatele financiare publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - lun, 15 feb. 2016, 10:26
Aerostar a înregistrat anul trecut un profit net în creştere cu 164%

Veniturile din vânzări ale companiei au depăşit 329,7 milioane lei, consemnând o creştere cu 26,32%. Valoarea totală a activelor companiei era de aproximativ 359,7 milioane lei, cu 17,9% mai mare decât în 2014.

În ceea ce priveşte provizioanele, valoarea totală era de peste 110,6 milioane lei, în urcare de la 94,4 milioane lei în 2014. Potrivit BVB, 71,18% din acţiuni sunt deţinute de IAROM, 14,8% de SIF Moldova şi restul de alţi acţionari.

Potrivit datelor publicate pe site-ul propriu, misiunea companiei are în vedere trei linii de afaceri, toate din domeniul aeronautică şi apărare. Prima dintre ele este menţinerea statutului de furnizor în domeniul sistemelor de aviaţie şi a sistemelor defensive terestre pentru Ministerul Apărării Naţionale al României şi pentru alţi beneficiari, domeniu de activităţi din care să realizeze peste 20% din cifra de afaceri.

A doua este consolidarea poziţiei Aerostar ca subfurnizor de piese, aerostructuri, subansamble şi echipamente pentru aviaţia comercială şi aviaţia generală, astfel încât să devină un subfurnizor major pentru industria de aviaţie globalizată şi realizarea din aceste activităţi a peste 55% din cifra de afaceri.

A treia se referă la consolidarea activităţilor companiei ca furnizor de prim rang de mentenanţă pentru avioane civile şi de conversie/ modernizare a avioanelor civile, de unde să realizeze peste 20% din cifra de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care rămân în economia naţională
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care ...
România trebuie să transforme resursele atrase prin Instrumentul SAFE în proiecte realizate, contracte implementate şi investiţii care rămân în economia naţională, a declarat, joi,......
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Noul guvern conservator al Ungariei a anunţat joi că pensia minimă va creşte de la 80 de euro pe lună, în prezent, ...
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar pe 2025 al gigantului suedez
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar ...
Retailerul suedez de mobilă IKEA a depășit pragul de 1,5 miliarde de lei cifră de afaceri în 2025, după o creștere ...
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Grupul german Schwarz, care deţine retaileri Lidl şi Kaufland, şi-a anunţat joi intenţia de a investi 5,6 miliarde de ...