Afacerile Albalact au urcat cu 18% la 3 luni, profitul este similar cu cel din ianuarie-martie 2012

Producătorul de lactate Albalact (ALBZ) a raportat pentru primul trimestru o creştere cu 18% a cifrei de afaceri, la 102,4 milioane lei, şi un profit similar cu cel din ianuarie-martie 2012, de 2,68 milioane lei, a anunţat compania.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 13:51
Afacerile Albalact au urcat cu 18% la 3 luni, profitul este similar cu cel din ianuarie-martie 2012

„Creşterea înregistrată de compania noastră în primul trimestru a depăşit creşterea pieţei în ansamblu. Asta ne arată că există în continuare segmente în piaţa lactatelor cu potenţial de dezvoltare (…) Sunt categorii în care Albalact are rezultate foarte bune, cu o dublare a vânzărilor – este vorba despre iaurt şi brânză proaspătă de vaci – iar pe aceste categorii compania mizează în continuare”, a declarat, într-un comunicat, Irina Măndoiu, director comercial Albalact.

Ea apreciază că piaţa lactatelor nu va avea o evoluţie mai bună în acest an faţă de 2012, din cauza costurilor mari cu materiile prime şi puterii de cumpărare reduse.

„O revigorare a consumului ar putea veni şi din micşorarea cotei TVA”, a adăugat Măndoiu.

În 2012, Albalact a dublat capacitatea de producţie a fabricii Rarăul din Câmpulung Moldovenesc pentru fabricarea brânzei de vaci, produs care a adus Albalact pe locul 2 în topul producătorilor de brânza proaspată de vaci, cu o cotă valorică de 9%. Compania mai deţine o unitate de producţie în localitatea Oiejdea din judeţul Alba.

Potrivit companiei, Albalact ocupă pe locul 3 în topul producătorilor de lactate din România, cu un portofoliu de peste 80 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact şi Rarăul.

Pentru acest an, producătorul de lactate şi-a planificat un profit net de 13,86 milioane lei, cu 90% mai mare faţă de valoarea din 2012. Albalact a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 343,8 milioane lei, în creştere uşoară faţă de valoarea din 2011, şi un profit net de 7,3 milioane lei, cu 27% mai mare.

Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru, Crisware Holdings (26,86%) şi Croniar Holdings Limited (15,67%).

În acţionariat se mai regăseşte fondul de investiţii RC2, înregistrat şi el în Cipru. Fondul deţine 25,45% din acţiunile Albalact.

Compania este cotată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o capitalizare de 94,6 milioane lei (21,8 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...