Afacerile din serviciile prestate companiilor au crescut cu 7,7% în primele 11 luni din 2013

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 7,7% ca serie brută şi cu 7,4% ca serie ajustată, însă în noiembrie s-a redus faţă de luna precedentă cu 1,7% serie brută şi cu 0,4% serie ajustată.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 08:57
Afacerile din serviciile prestate companiilor au crescut cu 7,7% în primele 11 luni din 2013

În perioada ianuarie-noiembrie, ca serie brută, creşteri au fost înregistrate la activităţi de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (14,6%), transporturi (10,2%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (8,1%). Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe şi activităţile de comunicaţii au scǎzut cu 3,4%, respectiv cu 0,3%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri a crescut pe ansamblu cu 7,4%, datorită în principal creşterilor înregistrate la activităţi de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (14,5%), la transporturi (9,8%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (8,3%) şi la activitǎţile de comunicaţii (0,1%). Scǎderi au consemnat activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-3,3%).

În noiembrie, afacerile din serviciile de piaţă prestate companiilor s-au redus cu 1,7% pe ansamblu faţă de octombrie, ca serie brută, pe fondul scǎderilor înregistrate la activităţi de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-6,1%), la transporturi (-4,3%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,8%) şi la comunicaţii (-2,4%). Activităţile de servicii informatice şi tehnologia informaţiei au crescut cu 19,6%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, afacerile au crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,6% respectiv cu 8,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor sale online, inclusiv Outlook, care afectase milioane de utilizatori şi......
Un nou avion de luptă  – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, BAE Systems şi Mitsubishi
Un nou avion de luptă – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, ...
Guvernul italian a anunţat sâmbătă că susţine pe deplin participarea Germaniei la Global Combat Air Programme (GCAP), ...
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea amânărilor (COP31)
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea ...
La jumătatea Conferinţei Mondiale privind Clima (COP31), desfăşurată în Turcia, în Antalya, şeful ONU pentru probleme ...
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă ...