Afacerile Electromagnetica au scăzut cu 15% în primele nouă luni, la 327 milioane lei

Economica.net
12 11. 2012
elma_01088300

În perioada corespondentă din 2011, afacerile firmei au fost de 385,98 miloane lei, iar câştigul s-a plasat la 17,04 milioane lei.

„Fără îndoială, iluminarea cu tehnologia LED începe să aibă succes şi în România, chiar dacă deocamdată vindem aproape numai în mediul privat (…) Pentru a beneficia de dezvoltarea accelerată la nivel global a tehnologiei LED, am mobilizat întreaga noastră capacitate de cercetare/dezvoltare. Rezultatele de până acum ne dau încredere că, nu peste mult timp, producţia de corpuri de iluminat cu LED va egala şi chiar va depăşi sectoarele noastre de producţie cu tradiţie”, a declarat director general, Eugen Scheusan, în raportul privind rezultatele financiare.

Veniturile aferente producţiei de sisteme de iluminat cu LED au totalizat 9,9 milioane lei, în creştere cu 160%, iar cele aferente producţiei de energie electrică au însumat 6,09 milioane lei, cu 77% mai mari.

La finalul lunii septembrie, veniturile totale se plasau la 337,89 milioane lei, cu 13,4% mai mici decât în perioada de referinţă din 2011, iar cheltuielile au scăzut cu 13,3%, la 320,18 milioane lei, reiese din informaţiilor publicate luni de Electromagnetica.

Principalele activităţi ale Electromagnetica sunt furnizarea de energie electrică şi producţia de energie în cele zece microhidrocentrale pe care le deţine, producţia de corpuri de iluminat şi de echipamente de distribuţie şi măsurare a energiei.

Compania a avut anul trecut un contract direct de aproape 125 milioane lei cu Hidroelectrica, iar în acest an, după renegocierea acordului, preţul a urcat de la 140,2 lei pe MWh la 198,6 lei pe MWh.

Capitalul social al Electromagnetica, de 67,6 milioane lei, este divizat în 676 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, principalul acţionar este Asociaţia Salariaţilor, cu o deţinere de 30,7% din capital social, iar SIF Oltenia controlează 21,12% din titluri, restul fiind în posesia altor acţionari.

Acţiunile Electromagnetica au închis sesiunea de vineri la un preţ de 0,182 lei. La această cotaţie, capitalizarea Electromagnetica este de 123,04 milioane lei (27,2 milioane euro).